Cauta

Hazard, tânăra speranță stinsă cu bere

În 2012, Eden Hazard făcea pasul spre fotbalul de mare clasă semnând cu Chelsea. Meciurile în Premierul League l-au propulsat, iar în scurt timp avea să fie supranumit „noul Messi”.

Pe măsură ce popularitatea sa a crescut, au început să vină și ofertele „de nerefuzat”, iar într-un final visul i s-a împlinind trecând de la Chelsea la Real Madrid. 100 de milioane de euro, atât au plătit spaniolii pentru unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria clubului.

Dar mutarea în Spania l-a schimbat pe Hazard, iar el a ajuns de nerecunoscut. Prestațiile nu mai semănau cu ce arătase în Anglia, forma fizică era una deplorabilă.

Acum, după ce s-a retras din activitate, belgianul a acceptat să vorbească în podcastul lui Jon Obi Mikel (33 de ani), fostul său coleg de la Chelsea despre problemele pe care le-a avut cu greutatea și forma sa fizică. Și a făcut-o deschis, spunând tot ce nu știa.

„Da, este adevărat, am revenit după vacanțe având și cinci kilograme în plus. Știam asta. Dar, știi de ce? Pe mine, dacă mă pui să mănânc ceva, eu o să mănânc! Chiar dacă nu-mi place, o să mănânc! Apoi, iubesc berea, pentru că țara mea are unele dintre cele mai bune beri din lume. Nu spun că obișnuiam să beau în fiecare zi, pentru că nu e adevărat, dar, uneori, după meci, una sau două beri sunt plăcute, știi?!”, a recunoscut Hazard.

Întrebat de Mikel dacă regretă ceva, dacă crede că a făcut o greșeală semnând cu Real Madrid, Eden Hazard a răspuns direct: „Nu! Cred că am fost puțin ghinionist în acea perioadă de Covid. Dacă vrei să știi adevărul, am mers în Dallas să fac operația la gleznă și apoi, când m-am întors la Madrid, a început Covidul. Am avut două sau două luni și jumătate de carantină, am stat singur acasă, fără fizioterapeut. A trebuit să fac recuperare de capul meu…”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version