Cauta

Doliu în sport! A murit Cornel Oțelea, singurul handbalist român care a câștigat de trei ori titlul mondial

sursa foto: prosport.ro

O veste grea lovește lumea sportului românesc. Fostul mare handbalist Cornel Oțelea, câștigător a trei titluri mondiale, s-a stins din viață.

Cornel Oțelea avea 84 de ani. Anunțul că Oțelea a părăsit lumea celor vii a fost făcut miercuri dimineață, 22 ianuarie, pe pagina oficială a clubului Steaua București.

Deși Oțelea s-a stins din viață, în urma sa vor rămâne pentru totdeauna performanțele înregistrate de-a lungul carierei sale ca sportiv și ca antrenor.

Oțelea a îmbrăcat de 92 de ori tricoul echipei naționale

„Ne-a părăsit Cornel Oțelea, cel mai medaliat handbalist român din istorie! 🖤🖤

O zi tristă pentru sportul românesc și stelist. Cornel Oțelea, singurul handbalist român care a câștigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani. A contribuit la succesul echipei naționale la turneele finale de la Dortmund 1961, Praga 1964 și Paris 1970.

A câștigat, de asemenea, Cupa Campionilor Europeni atât din postura de sportiv, în anul 1968, cât și din cea de antrenor, în 1977. Este considerat, de mulți, drept cel mai valoros handbalist pe care l-a avut România. Cornel Oțelea a îmbrăcat de 92 de ori tricoul echipei naționale pentru care a marcat 147 goluri.

Între 1983-1984, iar apoi între 1991-1997, Cornel Oțelea a fost comandantul Clubului Steaua București. Tot el a fost primul handbalist avansat la gradul de general.” – este mesajul postat de sursa citată.

„Va rămâne pentru totdeauna scris în cartea de aur a sportului românesc drept un uriaș sportiv”

Reprezentanții Clubului Steaua au transmis condoleanțe familiei îndoliate.

„Nea Cornel va rămâne pentru totdeauna scris în cartea de aur a sportului românesc drept un uriaș sportiv, un mare antrenor, dar și unul dintre cei mai valoroși conducători. Clubul Steaua transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – se mai menționează în mesaj.

Palmaresul lui Cornel Oțelea este unul impresionant. Este vorba despre trei titluri mondiale ca jucător (1961, 1964, 1970) – singurul handbalist român triplu campion mondial, plus medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1967, iar ca antrenor încă o medalie de bronz la Campionatul Mondial din 1990, potrivit sport.ro. Cu Steaua Bucureşti are două trofee de Cupa Campionilor Europeni câștigate – 1968, ca jucător, și 1977, ca antrenor.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version