AcasăSPORTDoliu în lumea handbalului! A murit legendarul Ștefan Birtalan

Doliu în lumea handbalului! A murit legendarul Ștefan Birtalan

sursa foto: libertatea.ro

O veste foarte tristă lovește lumea handbalului românesc! Legendarul Ștefan Birtalan s-a stins din viață, la vârsta de 75 de ani.

Ștefan Birtalan a murit luni dimineață. Fostul mare sportiv avea 75 de ani. Birtalan a fost desemnat cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977.

„Ne-a părăsit un Uriaș! Drum lin, Ștefan Birtalan!

Ștefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial și cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viață, astăzi, în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de la Montreal, din 1976, era internat la Spitalul Fundeni de câtva timp.

Unul dintre cei mai valoroși handbaliști ai României, a făcut carieră la Steaua. A câștigat 12 tituri de campion, dar și Cupa Campionilor Europeni în 1977. A jucat 14 ani fără întrerupere la echipa națională adunând 231 de meciuri. Fostul inter stânga a marcat 993 de goluri, fiind pe locul 3 în clasamentul all-time după Vasile Stângă (1414) și Robert Licu (1054)”, s-a transmis, luni dimineață, 27 mai, pe pagina de Facebook a Steaua București.

După ce a renunțat la activitatea de jucător, Ștefan Birtalan a fost antrenor la Steaua, la națională, conducător și membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal. Ca antrenor, cu Steaua, a fost de șase ori Campion al României și a câștigat trei Cupe ale României.

„Lumea e nedreaptă. Nu poate să moară așa repede un asemenea om. Un om și un handbalist incredibil. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus plângând, fostul său coleg, Vasile Stângă, potrivit sursei citate.

Prima reacție a lui Cristian Gațu

O primă reacție la trista veste a plecării din lumea celor vii a celui care a fost Ștefan Birtalan a venit de la un alt nume legendar în lumea handbalului românesc. E vorba despre Cristian Gațu, bun prieten cu regretatul fost mare handbalist.

„Am fost prieteni buni. A fost un om extraordinar, încă nu îmi găsesc cuvintele. Toți ne ducem la un moment dat sau altul, el a suferit mult, fiind internat în spital în ultimele luni. Este mult prea proaspătă vestea pentru a discuta mai multe acum”, a declarat Cristian Gațu, dublu campion mondial la handbal cu naționala României, citat de gsp.ro.

author avatar
Andrei Coman
505 afisari

5 COMENTARII

  1. Dumnezeu să-l odihnească în pace!A fost un titan care a adus multa onoare Romaniei

  2. Mare pierdere! Generatia de aur a handbalului romanesc. Birtalan, Gatu, Penu, Stanga ca atat imi amintesc si atunci cand se juca handbal adevarat aveam doar 11 ani.

  3. Si’acum imi suna’n urechi vocea crainicului sportiv … ” Birtalan, Gatu, Voina … !”

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger