Cauta

Alertă la FRF. Membru al staff-ului echipei naționale, infectat cu COVID! Ce se întâmplă cu barajul România – Islanda

Alertă la FRF. Membru al staff-ului echipei naționale, infectat cu COVID! Ce se întâmplă cu barajul România – Islanda - Ziarul National

Caz de COVID în staff-ul naționalei, înaintea meciului cu Islanda. Anunțul FRF (sursa foto: Facebook)

Cu doar câteva ore înainte ca tricolorii antrenați de Mirel Rădoi să plece către Islanda, s-a aflat că toți jucătorii – care au fost testați luni, în cantonamentul de la Mogoșoaia – au trecut cu bine de testarea pentru COVID-19.

În schimb, un reprezentant al echipei auxiliare a primit rezultat pozitiv. Din câte informează reprezentanții Federației Române de Fotbal, este vorba despre ”un membru al staff-ului auxiliar, cu rezultat negativ joia trecută, 1 octombrie, și rezultate negative la testările anterioare”, dar care ”a primit rezultat pozitiv la testul de ieri (luni-n.n)”.

Persoana în cauză este asimptomatică, precizează aceeași sursă, iar primul pas care a fost făcut după ce s-a aflat acest rezultat a fost ca aceasta să intre ”imediat în izolare”.

”Membrul staff-ului va fi retestat astăzi, pentru a evita situația unui caz fals pozitiv”, conform FRF. De asemenea, s-a anunțat că persoana respectivă ”a ieșit din programul lotului de la momentul primirii rezultatului”.

Oficialii FRF au ales să mai menționeze faptul că în cantonamentul de la Mogoșoaia ”măsurile de distanțare au fost respectate inclusiv la masă, iar fiecare membru al delegației a stat singur în cameră”.

În altă ordine de idei, e de menționat faptul că tricolorii vor pleca marți după-amiază spre Islanda, pentru meciul de joi, 8 octombrie, din semifinala play-off-ului pentru EURO 2020.

Ultimele stiri

  • Firma fondată de Dragoș Pîslaru, șeful de la MIPE, contracte de milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • UPDATE. Percheziții urmate de audieri. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, adus la DNA – VIDEO
  • Exit mobile version