Cauta

Când se încheie greva profesorilor? „Ne vom întoarce la catedră dacă…”

Când se încheie greva profesorilor? „Ne vom întoarce la catedră dacă…” - Ziarul National

Greva generală din Educație continuă şi de marţi, 6 iunie. Salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum 3 ani, solicitând scurtarea acestei perioade.

Majorările salariale prevăzute de OUG 53 / 2023 au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici.

Vor face dascălii un compromis?

Marius Nistor, președintele Federației ”Spiru Haret”, a ținut să precizeze că deși în aceste momente, 75% dintre cadrele didactice din România sunt în grevă, dascălii se vor întoarce, într-un fel sau altul, la catedră, însă a subliniat că problema subfinanţării Educaţiei va rămâne.

Categoric că există nişte limite, există limite şi pentru noi, există limite şi pentru societatea civilă, dar toţi, în momentul de faţă, sunt de acord că există nişte probleme şi trebuiesc rezolvate.

Educaţia trebuie să evolueze şi nu se poate face acest lucru, decât dacă e finanţată corespunzător. Cum să cred într-un pachet legislativ care merge pe ideea alocării a 16 la sută din bugetul general consolidat sau aş putea crede, dar am un semn de întrebare asupra a ceea ce ar putea vota peste 7 luni parlamentarii României, dacă vor proroga articolul în cauză sau dacă vor aloca 15% din bugetul general consolidat.

Din surse, în momentul de faţă, ştim foarte clar că se merge pe prorogare. Şi atunci despre ce vorbim? Într-un fel sau altul ne vom întoarce la catedră, dar problema aceasta va rămâne.

Găsim doar justificări, nu se poate, deficitul, nu sunt bani. Nu e treaba noastră, e treaba unui Executiv, treaba unor politicieni care ar trebui să îşi facă datoria”, a conchis Marius Nistor.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version