Cauta

Campionii Superkombat revin in ring, la Bucuresti, pe 23 mai

Promotia Superkombat revine la Bucuresti, pe 23 mai, la Sala Polivalenta, cu un spectacol incendiar, transmis in direct in 90 de tari, si din care nu vor lipsi fratii Bogdan si Andrei Stoica, promotorul Eduard Irimia anuntand totodata ca o parte din incasari va fi donata.

In total, luptatori de pe trei continente vor participa la gala care va programa un maraton de meciuri profesioniste. „Practic, vor avea loc doua evenimente intr-unul singur. Prima parte va fi dedicata celor mai buni luptatori romani din noua generatie, iar in partea a doua vom avea sportivi consacrati la nivel international. Totodata, pot anunta ca am semnat un parteneriat cu fundatia „Fight for Life”, dar avem sprijinul si al Federatiei Romane de Arte Martiale de Contact si in special al Altetelor Sale Printul Paul si a Printesei Lia a Romaniei, astfel ca o parte din incasari va ajunge la copiii bolnavi de cancer si la orfelinate”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

„Ma bucur ca pot lupta din nou acasa, la Bucuresti, dupa foarte mult timp. Sincer sa fiu, voi avea si mari emotii fiindca in tribune va fi toata familia, care vrea sa ne vada pe mine si pe fratele meu, dar sunt convins ca tricolorul va flutura si de aceasta data invingator. In plus, vom lupta si pentru o cauza nobila, asa ca motivatia este mult mai mare”, a spus campionul mondial Superkombat Andrei Stoica. Detinatorul centurii mondiale „New Heroes”, ploiesteanul Amansio Paraschiv, noul star al diviziei usoare Cristi Spetcu, Ciprian Schiopu, Cristian Ristea, dar si una dintre cele mai spectaculoase aparitii din ringul Superkombat, ciobanul din Coarnele Caprei, Bogdan Nastase, se vor afla printre romanii care vor lupta in direct pe Eurosport in gala de la Sala Polivalenta.

Pe langa spectacolul din ring, fanii prezenti pe 23 mai la gala de la Bucuresti vor avea parte si de momente artistice. In plus, in prima parte a evenimentului, cei mai buni luptatori din tara, reprezentand toate ramurile sporturilor de contact, printre care MMA, kempo, kyokushin sau box, vor lupta pentru a castiga un loc in elita Superkombat. Astfel, Cristian Milea, Madalin Craciunica, Mirel Iacob, Cosmin Ionescu, Adrian Giurgiu, Claudiu Badoi, Andrei Ostrovanu, Ionut Stanciu, Costin Mincu, dar si absolventa de teologie si totodata campioana mondiala la kempo Cristiana Stancu sunt gata sa bifeze un nou eveniment spectaculos.

Biletele pentru Superkombat World Grand Prix vor avea un pret promotional, cuprins intre 20 si 30 de lei, urmand sa fie disponibile incepand de saptamana viitoare in reteaua eventim.ro, magazinele Orange, Vodafone si Domo, dar si la casele Salii Polivalente. Gala programata sa inceapa de la ora 20.00 va fi transmisa in direct de Sport.ro in Romania si de Eurosport la nivel international.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version