Cauta

Bătălie pentru găzduirea finalei CM 2026

Campionatul Mondial din 2026 reprezintă una dintre cele mai așteptate competiții sportive la nivel global.

Evenimentul de peste doi ani va fi cu atât mai special cu cât urmează a se organiza în comun de către Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii. Este prima dată în istorie când trei țări vor găzdui un turneu de asemenea amploare.

În ciuda faptului că nu se cunoaște exact formatul după care se va desfășura competiția din 2026, organizatorii au dat deja variante pentru stadionul care va găzdui marea finală.

MetLife Stadium, din New York, are șanse mari de a fi gazda ultimului act. Arena este casa celor de la New York Giants și a celor de la New York Jets, două echipe care evoluează în campionatul de fotbal american.

Stadionul a fost inaugurat în 2010 și a costat aproximativ 1,6 miliarde de dolari. Are o capacitate de 82.500 de locuri, dar recordul de audiență pentru un eveniment organizat aici este de 93.000 de fani.

Și impresionanta „AT&T” este o variantă. Despre această arenă s-a spus de mai multe ori că va putea găzdui marea finală. Arena a fost deschisă publicului în 2009. Prețul de construcție: 1,3 miliarde de dolari!

Cea mai mare problemă la „AT&T” o reprezintă suprafața de joc. Deocamdată, gazonul este sintetic, dar până în 2026 ar putea fi schimbat cu unul natural, pentru a corespunde cu standardele FIFA

CITEȘTE ȘI

FIFA schimbă Cupa Mondială

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • E oficial. Ursula a dat undă verde pentru importurile din Ucraina până în 2025
  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Real Madrid, regina Europei
  • Reputația Americii, în pumnii lui Trump
  • Politica de condamnare. Cum va juca Biden cartea vinovăției lui Trump?
  • Burse, cluburi, suporteri. Cât de rentabile sunt acțiunile în fotbal?
  • Băncile globale trag alarma: reglementările ecologice, un nou tip de risc imobiliar
  • Întâlnire de gradul 3!
  • Summitul lui Zelenski, mult zgomot pentru nimic?
  • Exit mobile version