Cauta

Veşti proaste pentru aceşti pensionari: pierd bani la recalculare! Chiar noua Lege a Pensiilor 2024 prevede asta

pensii

Pensionarii primesc noi beneficii de la stat. Bucurie pentru 120.000 de oameni. Veniturile lor, rotunjite!

Data de 1 septembrie 2024 nu aduce doar veşti bune pentru pensionarii din România. Nu toţi oamenii se vor alege cu „lefurile” mărite. Vor exista şi scăderi de venituri.

Una din cele mai mari probleme din legea pensiilor este aceea că pensionarii vor trebui să facă dovada că au muncit ore suplimentare, în weekenduri, noaptea, peste program.

Cine pierde bani la recalculare?

Care sunt românii ce vor pierde bani la recalculare? Cei în cazul cărora nu se ține cont de orele suplimentare sau sporurile care nu au fost luate în calcul de Casa de Pensii.

Aceste perioade nu vor fi luate în calcul atunci când vor primi pensia recalculată. De asemenea, trebuie să dovedească că au luat sporuri ori al 13-lea salariu pentru că altfel acestea nu vor fi incluse la punctajul de contributivitate.

Astfel, acești pensionari vor pierde sute de lei la pensie pentru că nu pot face dovada că au lucrat acele perioade sau au primit al 13-lea salariu, sporuri etc. Iar Casa de Pensii și ITM nu îi ajută deloc.

De unde aduc pensionarii dovezile

Partea bună este că există o şansă, destul de mică, prin care pensionarii pot dovedi că au efectuat ore suplimentare în câmpul muncii.

Pentru a face rost de aceste dovezi că au muncit suplimentar, că au avut sporuri etc, pensionarii trebuie să se ducă fie la Arhivele statului, fie la primăria de care aparținea firma la care au lucrat.

Sau, dacă au noroc și firma respectivă mai există la sediul acelei firme. Dar, și dacă firma respectivă mai există, nu este deloc sigur că ea mai păstrează evidențele cu cât a muncit pensionarul de azi în anii 80, să spunem, potrivit newsweek.ro.

Pensionarii au termen de 6 luni după intrate în vigoare a legii pensiilor (1 septembrie – 1 martie) pentru a strânge aceste dovezi și a le preda la Casa de Pensii.

Apoi, dosarul lor de pensii va fi reanalizat și, pe baza noilor documente, pot primi o nouă majorare de pensie până la 1 marite 2025.

Ultimele stiri

  • West Point
  • Discriminare pe față a Comisiei Europene. Interdicția exporturilor de ovine, prelungită până în octombrie
  • Câți bani a primit Istvan Kovacs de la UEFA
  • Mindfulness în Era Digitală: Cum Ne Reîntoarcem în Prezent
  • Sprijin psihologic și consiliere prin artă pentru minorii din sistemul de protecție socială al Sectorului 4, expuși consumului de stupefiante
  • Nicușoare, există pericole și mai mari decât USR!
  • Breaking news… în jurul lumii: Alegeri decisive în Polonia/UE mârâie la Trump
  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Exit mobile version