Cauta

Veşti bune pentru aceşti români: primesc bani în plus la pensie dacă prezintă aceste diplome

Veşti bune pentru aceşti români: primesc bani în plus

Când intră banii seniorilor în decembrie 2025. Casa de Pensii a anunţat programul pentru ultima lună din an

Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează pe românii cu studii superioare. Ei vor fi avantajați din acest an, întrucât anii petrecuți în facultate vor fi luați în considerare la calculul pensiei.

Legea prevede un calcul îmbunătățit al pensiilor, care va lua în considerare nu doar anii de cotizare, ci și anii petrecuți la facultate, masterat, doctorat sau în alte categorii, precum armata sau șomajul.

0,25 puncte de pensie/an de facultate

Efectele acestei legi vor fi resimțite începând cu toamna acestui an. Potrivit noii legi, pentru fiecare an de studii absolvit, un român va beneficia de o creștere de 0,25 puncte de pensie.

De exemplu, pentru cei care au absolvit o facultate de patru ani, pensia lor va fi majorată cu un punct, adică cu 81 de lei în plus.

“Vor aduce punctaj suplimentar şi este important ca tinerii în special să cunoască acest lucru. Ai o educație bună, ai studii universitare la zi, masterat, vei primi un punctaj suplimentar de 0,25 puncte de pensie pe an.

De asemenea, pentru șomajul şi deportarea, prizonieratul sau detenția politică, este foarte important să se ştie acest lucru. Noua formulă de calcul al pensiilor este reprezentată de totalul punctelor acumulate înmulțite cu valoarea punctului de referință.

Totalul punctelor acumulate este format din punctele contributive, punctele necontributive şi punctele de stabilitate”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Bani şi pentru master

Vor beneficia de o pensie majorată şi românii care au urmat studii de masterat timp de doi ani: se adaugă încă 0,25 puncte pe an, adică 0,5 puncte în total, echivalent cu 41 de lei.

La fel se procedează și în cazul doctoratului, a serviciului militar de doi ani sau a anilor petrecuți în șomaj, unde fiecare an va echivala cu un sfert de punct de pensie în plus.

“Principalul obiectiv al reformei este acela de a aduce echitate în interior sistemului public de pensii.

Alt obiectiv important este creşterea sustenabilă a pensiei, astfel încât românii să aibă pensii decente, mai bune, respect pentru viaţa muncită.

Este important să le dăm românilor șansa ca inclusiv la pensie să fie ca la treia tinereţe, aşa cum fac occidentalii”, a mai spus Simona Bucura-Oprescu.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version