Cauta

Un român a fost reținut, iar alți doi sunt căutați, după ce au încercat să lovească un polițist cu mașina

Un român a fost reținut de forțele de ordine de la Roma, iar alți doi sunt căutați, după ce au încercat să lovească un polițist cu mașina. Aceștia ar fi refuzat să oprească la un control al Poliției și au încercat să-l lovească pe agent cu mașina.

Românul reținut de Poliția de la Roma are 37 de ani și este acuzat că ar fi încercat să dea cu mașina peste un agent de poliție în timpul unui control.

Românul nu a explicat de ce nu a oprit mașina

De asemenea, alte două persoane sunt căutate în acest moment, după producerea incidentului. Românul reținut nu are cazier și nici nu a explicat de ce nu a oprit maşina. De altfel, acesta nici nu a dezvăluit identităţile celorlalţi doi pasageri, notează antena3.ro.

Potrivit primelor informații, cele două persoane date în urmărire ar fi tot de origine română. Cei trei inculpați circulau cu o maşină cu numere de înregistarare româneşti.

S-au tras focuri de armă pentru oprirea românilor

Şoferul a refuzat să oprească la un control al Poliţiei şi a încercat să-l lovească pe agent cu maşina. Atunci, colegul agentului a tras câteva focuri de armă, spărgând cauciucurile mașinii înmatriculate în România.

Doi dintre cei trei inculpați aflaţi în maşină au reuşit să fugă pe străzile Capitalei italiene.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version