Cauta

Statul, părtaș la specula de pe piața energiei

Intermediarii fac prețurile pe piața energiei

Dezastrul provocat de prețurile uriașe la energie a fost provocat, în principal, de specula traderilor, intermediarii care au cumpărat energia ieftin și o revând acum cu profituri inimaginabile. Statul român este cel care a permis acest lucru, prin anularea tuturor condițiilor de intrare pe piață a acestora, astfel că orice firmă de apartament putea să se apuce să vândă energie electrică. 

Modul catastrofal de pregătire a liberalizării pieței și închiderea unor capacități importante de producție nu sunt singurele vinovate pentru explozia prețurilor la energie, care a îngenuncheat, efectiv, economia românească.

Preţurile uriaşe nu s-au făcut la Bursa de la Viena, ci prin specula practicată de traderi, acei intermediari cu firmuliţe de apartament care au avut acces la informaţiile privind cererea mare de energie care va urma în 2021 şi au cumpărat masiv, la preţuri mici, toată energia de pe piaţă, ne spun reprezentanții producătorilor de energie.

”Ordonanța obligă doar producătorii să tranzacționeze pe piață, dar nu obligă și furnizorii să cumpere. Energia a fost cumpărată de intermediari, nu de furnizori. Sunt firmulițe de apartament care au contractat energie și o vând acum la prețuri exorbitante. Sunt niște contracte tip, prin care cei care contractează energie încep să plătească pe măsură ce se apropie momentul livrării. Sunt niște scrisori de garanție, la mijloc, pentru ca traderul sau furnizorul să fie penalizați dacă se răzgândesc și nu mai vor să cumpere energia contractată. Dar, dacă prețul între timp a evoluat și are cerere, își permite să rezilieze în ultima clipă contractul pentru că el va revinde la un preț mult mai bun. Practic aceștia jonglează cu cantitățile de energie, pe care le revând. Tot jocul se face nu la producători și la furnizori, ci la intermediari”, ne-a declarat Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică HENRO.

Furnizorii au cumpărat mai puțin

Deși se credea că furnizorii importanți au cumpărat cantități mari de energie la începutul anului 2021, lucrurile au stat exact invers. Aceștia și-au schimbat strategia în perioada de pandemie, după ce, în 2020, pe fondul scăderii abrupte a consumului, s-au trezit că au rămas cu energie contractată neconsumată, pe care au vândut-o mai ieftin sau chiar în pierdere.

”Niciun furnizor nu a anticipat că revenirea în 2021 va fi atât de bruscă, înregistrându-se o creștere economică și la nivel mondial de 6%, ceea ce este foarte mult. Și atunci nu au mai cumpărat foarte multă energie, stabilind să cumpere pe măsură ce le apar clienții. Dar, pe măsură ce au apărut clienții, furnizorii au constatat că pe piață nu mai exista energie, care era luată de traderi. Traderii cumpăraseră energia ieftină când nu a fost cerere și au revândut-o când cererea a început să crească. Deci la traderi este specula. Oferta este relativ constantă și chiar a fost mai mică pentru că au scăzut cantitățile produse din energia eoliană și s-au mai închis și termocentrale. Și uite așa au început unii să facă bani”, ne-a precizat directorul executiv al HENRO, Silvia Vlăsceanu. Aceasta ne mai spune că legislația a permis să se dea o licență de trading fără prea multe condiții. Înainte cine voia licență de furnizare sau de trading trebuia să depună o garanție de un milion de euro, până când s-a considerat barieră la intrarea pe piață și s-a eliminat orice condiție.

”Acum cine nu vrea nu se face trader de energie. Furnizorii mari, care au cel puțin un milion de clienți, ar putea să revândă energie, dar nu-și permit să facă toată ziua speculații, pentru că au suficient consum ca să aibă nevoie de energie. În schimb, traderii, dacă au un consumator industrial, e mult, că nu-și bat capul, trebuie să facă facturi, soft specializat, e complicat”, a afirmat Silvia Vlăsceanu.

Comportamentul anormal trebuia sesizat

Reprezentanții producătorilor de energie ne spun că statul ar avea pârghii să sesizeze comportamentul anormal al traderilor, care poate influența funcționarea pieței. Nici la energie, nici la gaze nu există obligația de a avea vreo cantitate contractată înainte de a face oferte către clienți, ceea ce nu este în regulă. Ar trebui obligați și furnizorii, și traderii să contracteze energie dacă vor să participe la piață. ”Trebuie să-i pună pe toți să vândă cu contracte la termen, că atunci nu s-ar mai dezvolta PZU, că toți ăștia mici vin pe PZU acum. Câștig mare, vând, revând, dar cineva trebuia să sesizeze mai din timp aceste lucruri. Nu este suficient să ai mulți participanți la piață, trebuie să vezi și comportamentul lor”, a conchis Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al HENRO.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Ultimele stiri

  • Explicația noii plafonări dorite de PSD la reparațiile pe RCA: ora de manoperă în service-uri a crescut cu aproape 40%
  • Imagini înspăimântătoare cu un taur înfuriat! Turiști puși pe fugă și atacați de animal, pe o plajă din Mexic – VIDEO
  • Bugetul Ministerului Agriculturii, suplimentat cu 1 miliard de lei. Unde se vor duce banii/Premierul Ciolacu, anunț
  • Căutări în Capitală. Un bărbat a furat o masină și a avariat mai multe autoturisme, înainte de a da bir cu fugiții
  • Protest AUR la sediul Autorităţii Electorale Permanente. Ce mesaj a ținut să le transmită George Simion românilor din diaspora – VIDEO
  • Firea știe cum poate scăpa de aglomerație Capitala. „Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului”
  • Celebrul magician David Copperfield, acuzat de mai multe femei de comportament sexual neadecvat
  • Cine e bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac. Ce s-a aflat despre suspect – VIDEO
  • Promovarea eficientă a serviciilor și produselor prin Anunțuri ziare tipărite și online
  • VIDEO| Atacul din slovacia, catalogat de autorități drept asasinat motivat politic
  • Exit mobile version