Cauta

Sindicatele, alături de proiectul BRUA

Federația Sindicatelor GAZ-Romania, organizație reprezentativă la nivel național, care reprezintă interesele salariaților din industria gazului – angajați ai companiilor Transgaz, Romgaz, E-ON și Engie, ia act de sesizarea Sindicatului Transport Gaz și dezaprobă total opiniile lansate recent în spațiul public de diferite persoane și organizații, cu referire la o așa-zisă lipsă de utilitate a gazoductului BRUA și atrage atenția că acesta reprezintă un proiect cu valoare strategică atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană, fapt dovedit și de susținerea primită din partea tuturor factorilor de decizie.

Interconectorul BRUA reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea sistemului național de transport gaze naturale. Odată cu punerea lui în funcțiune, România se conectează la culoarele regionale de transport și va putea să-și asigure aprovizionarea cu gaze naturale din noi surse, ceea ce va satisface într-o măsură mai mare cererea existentă pe piața internă și va conduce la un nivel mai ridicat de predictibilitate și securitate energetică pentru consumatorul român. În același timp, BRUA va însemna și o cale de acces la piețele europene pentru potențiala producție de gaze naturale extrase de țara noastră din Marea Neagră.

Citiți și:Electricianul Chiriță din Tărtășești, uns ”Regele Energiei”!

Nu în ultimul rând, gazoductul BRUA reprezintă și un motiv de mândrie națională și de continuitate a tradiției pe care România o are în domeniul energetic. Să nu uităm că prima rafinărie industrială de petrol din lume a fost construită în România, în 1856; suntem prima țară din lume cu o producție de petrol înregistrată oficial în statisticile internaționale; România a exportat prima cantitate de benzină din lume și tot în țara noastră s-a construit prima conductă de transport gaze naturale din lume. Așadar sunt create toate premisele pentru susținerea și dezvoltarea proiectelor de investiții în sectorul gazelor naturale, pentru ca România să devină lider regional din punct de vedere energetic, astfel încât generațiile viitoare să nu mai depindă de o singură sursă de aprovizionare cu gaze naturale iar țara noastră să devină pe deplin independentă energetic.

Gazoductul BRUA înseamnă și munca concretă a miilor de angajați ai societății

Din perspectiva salariaților Transgaz, gazoductul BRUA, ca și alte proiecte majore de investiții înseamnă nu doar o decizie a conducerii companiei, ci și munca concretă a miilor de angajați ai societății, care au lucrat și lucrează cu seriozitate, responsabilitate, profesionalism și devotament.

Toate aceste proiecte sunt realizate prin efortul și implicarea continuă a angajaților companiei, angajați pe care Sindicatul Transport Gaz îi reprezintă, iar desconsiderarea lor înseamnă implicit și subestimarea muncii a mii de oameni.

Toate afirmațiile publice referitoare la lipsa de valoare economică și strategică a gazoductului BRUA le considerăm neavizate și nerealiste. Prin urmare, Federația Sindicatelor GAZ-Romania, în numele Sindicatului Transport Gaz transmite public mesajul de susținere fermă a acestui proiect care aduce beneficii importante în plan economic și social, atât la nivel național cât și european, inclusiv prin crearea de noi locuri de muncă pe perioada execuției lucrărilor, dezvoltarea infrastructurii, contribuții la economia locală, națională și europeană,prin stimularea altor investiții.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version