Cauta

Șeful Casei de Pensii vine cu anunţul zilei: românii care primesc mai mulţi bani şi de când se va întâmpla asta

Planificarea saraciei: sa lucrezi si la pensie

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, are o veste bună pentru seniorii României, numai că informaţia adusă de el nu este chiar „bătută în cuie”.

Ce se va întâmpla cu pensiile românilor după marea reformă pe care o tot anunță politicienii?

Pensiile ar putea creşte în toamnă

Șeful Casei de Pensii a anunțat că dacă bugetul va permite, o nouă majorare a pensiilor ar putea avea loc în această toamnă.

De fiecare dată când bugetul Casei Naționale de Pensii a permis majorarea valorii punctului de pensie, aceste majorări s-au făcut și consider că și acum, dacă bugetul va permite majorările vor avea loc (în toamnă)”, a declarat Daniel Baciu la România TV.

”Așa cum am mai spus, această reformă a pensiilor este cuprinsă în PNRR, este jalon în PNRR și noi sperăm ca noul act normativ să fie adoptat în timp util, conform cererii din pilonul 3, astfel încât să îndeplinim și acel jalon din PNRR”, a mai spus șeful Casei de Pensii.

Vârsta de pensionare, egală la femei şi bărbaţi

În ceea ce privește vârsta de pensionare, Baciu a zis că o egalizare a vârstei de pensionare, asumată în PNRR, va fi atinsă eșalonat până în 2035.

”În momentul de față, vârsta de pensionare la bărbați la 65 și la 63 la femei, va fi atinsa în 2030. Decizia privind această vârstă va fi atinsă eșalonat ceea ce prevedere, PNRR, o egalizare a vârstei de pensionare până în 2035, se va face eșalonat astfel încât în 2035 se va ajunge la o egalizare, la 65 de ani”, a subliniat șeful Casei de Pensii.

Puțini beneficiari știu că pensiile majorate care depășesc 2.000 de lei vor fi impozitate. Pensia medie a ajuns la 2.004 lei în martie 2023, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Ultimele stiri

  • Horoscop 21 august 2025 – Starea ta de spirit se îmbunătățește mult
  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Exit mobile version