Cauta

Se schimbă modul de plată al facturilor la curent şi gaze. Ce le impune ANRE furnizorilor

Cum vor putea românii să-şi plătească factura la energie electrică în rate. Noile reguli de la ANRE

Furnizorii de energie electrică vor fi obligaţi să accepte plata în rate a facturilor la gaz şi curent, conform unui anunţ al lui Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

Rate egale cu perioada facturată

Propunerea este ca în situațiile în care furnizorii de energie electrică, dacă emit facturi care includ o perioadă mai mare decât o lună sau nu respectă termenul de facturare prevăzut în contractul cu clientul, atunci la cererea clienților, vor fi obligați să acorde plata eşalonată pentru o perioadă cel puțin egală cu perioada facturată.

Deci, dacă emite o factură cu consumul a două luni atunci practic, la cererea clientului, va fi obligat să acorde o plată în două rate”, a explicat Zoltan Nagy-Bege.

Altfel, românii se plâng tot mai mult de serviciile oferite de furnizorii de energie. Numărul acestora a crescut spectaculos, cu 64%, pe fondul problemelor întâmpinate de consumatori în piaţa concurenţială de energie electrică şi de gaze naturale, în special în ceea ce priveşte facturarea.

În urma reclamațiilor și plângerilor venite din partea consumatorilor, autoritatea care reglementează piața energetică din România a desfășurat acțiuni de control specific și a împărțit generos amenzi și sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37,19 milioane de lei.

Ultimele stiri

  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Alina Gorghiu mai este și refuzată. Malta a decis să respingă cererea de extrădare a prințului Paul
  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • BREAKING NEWS. Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu
  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (1)
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (2)
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Exit mobile version