Cauta

Se reiau lucrările de consolidare la Podul Grant, din Capitală. Cât vor dura

Se reiau lucrările de consolidare la Podul Grant, din Capitală. Cât vor dura - Ziarul National

sursa foto: romaniatv.net

Locuitorii Capitalei sunt anunțați că vor începe lucrări de consolidare a Podului Grant, unul dintre cele mai tranzitate din București.

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a informat, vineri, în ultima zi a lunii martie, că a fost semnat contractul pentru reluarea lucrărilor de consolidare și modernizare „la unul dintre cele mai mari pasaje din Capitală – Podul Grant”.

Cât vor dura lucrările

Din câte a precizat Bujduveanu, lucrările vor începe în perioada următoare – nefiind anunțată o dată exactă – „și vor fi executate de BOG`ART S.R.L., pe o perioadă de 24 de luni”.

„Pasajul denivelat Pod Grant este format din podul principal, 6 bretele, trotuar și scări. Investiția privind consolidarea acestui obiectiv a început în aprilie 2019 și a fost realizată în proporţie de 35%.
Astfel, pe parcursul următoarelor 24 de luni, se va interveni etapizat, atât la pasajul principal, cât și la cele 6 bretele și la trotuarul pietonal, prin lucrări de:

La cât se ridică investiția

Potrivit oficialului din cadrul Primăriei Municipiului București, investiția e în valoare de aproximativ 54 de milioane de lei și acoperă serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuția propriu-zisă a lucrărilor.

„În paralel, finalizăm expertizele la celelalte poduri și pasaje ale Administrației Străzilor București, după care vom începe punerea în siguranță a celor care necesită intervenții”, a mai anunțat Stelian Bujduveanu.

Ultimele stiri

  • Ger extrem peste România: ciclonul mediteranean aduce ninsoare, polei și temperaturi de până la -18°C
  • Acordul UE-Mercosur a primit undă verde. România a semnat documentul contestat de fermieri
  • Se pregătește ceva în PNL? Thuma Hubert acuză Guvernul Bolojan: presiunea deficitului a fost mutată pe umerii primarilor
  • Ce a pățit o femeie din Hunedoara după ce soțul a reclamat-o la poliție, spunând că l-a lovit și l-a amenințat
  • Armata elvețiană face lumină în controversa escortării avionului în care se afla Nicușor Dan
  • Imagini înfiorătoare! O deputată din Honduras, rănită după ce un dispozitiv a explodat foarte aproape de ea – VIDEO ȘOCANT
  • „Respectul” Elveției și detaliile tehnice care îl dau de gol pe Nicușor Dan
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur/Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri”
  • Când scăpăm de ger. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
  • Incident armat în SUA. Două persoane rănite, în Portland, după ce au fost împuşcate de agenţii federali. „Rog comunitatea să rămână calmă”
  • Exit mobile version