Cauta

Se anunță lucrări de reparații în mai multe zone ale Capitalei. Unde anume! Ce s-a aflat de la Termoenergetica

Atenție, bucureșteni! Se anunță lucrări de reparații în mai multe zone ale Capitalei. Ce s-a aflat de la Termoenergetica (sursa foto: cotidianul.ro)

Chiar dacă afară e cald, vară fiind, și începutul lunii lui Cuptor, cum mai e denimită luna iulie în popor, nu sunt puțini cei care se gândesc deja la cum va arăta sezonul rece în apartamentele din Capitală racordate la sistemul centralizat de termoficare. Și dacă vor mai apărea neajunsuri în furnizarea apei calde și a căldurii, cum s-a mai întâmplat iernile trecute, din cauza unor avarii.

În tot acest context, la începutul acestei săptămâni s-a aflat că se vor face lucrări de reparații la nivelul unor conducte, în mai multe zone din Capitală. Drept urmare, vor apărea șantiere pe străzi din oraș.

Încep lucrări de reparații „pregătitoare pentru sezonul de încălzire 2022 – 2023”

Concret, Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a transmis, luni, 4 iulie, prin intermediul unui comunicat, faptul că în această săptămână vor începe mai multe lucrări de reparații „pregătitoare pentru sezonul de încălzire 2022 – 2023”.

Astfel, „având în vedere starea degradată a conductelor de termoficare și faptul că, aproximativ 70% din conductele rețelei primare au o vechime mai mare de 25 de ani, simultan cu perioada de oprire a CTE Sud pentru efectuarea reviziei anuale”, vor fi făcute lucrări de reparații.

Iată în ce zone:

● în zona Fundeni, pe Șoseaua Fundeni, lucrări de reparații a unor conducte cu diametrul de 600mm;
● pe Șoseaua Pantelimon, lucrări de reparații a unor conducte cu diametrul de 400mm;
● în zona intersecției Căii Călărași cu strada Labirint, lucrări de reparații conducte cu diametrul de 500mm;
● pe Bulevardul Camil Ressu vor fi executate lucrări de înlocuire a compensatorilor pe conducta cu diametrul de 500mm;
● în vederea pregătirii funcționării noului CET Titan, după efectuarea probei de presiune, vor fi executate pe Bulevardul Basarabia lucrări de înlocuire a unor conducte cu diametrul de 600mm;
● pe Bulevardul Theodor Pallady (spre Autostrada Soarelui) vor fi executate lucrări de reparații a conductelor cu diametrul de 500mm;
● pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, deasupra Pasajului Victoria, vor fi începute lucrări de înlocuire a conductelor cu diametrul de 500mm pe o lungime de aproximativ 100 de metri;
● în zona Dimitrov, pe Șoseaua Mihai Bravu vor continua lucrările de înlocuire a aproximativ 200 de metri de conductă cu diametrul de 700mm.

Totodată, CMTEB anunță și „lucrări pregătitoare începerii proiectului desfășurat de Primăria Municipiului București (prin asocierea companiilor Sicor- Elsaco) pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductelor cu diametrul 800mm pe tronsonul cuprins între Bulevardul Chișinău, strada Savu Marin, Șoseaua Pantelimon”.

Ce trebuie să știe locuitorii din mai multe sectoare ale Bucureștiului. Ce se întâmplă cu furnizarea apei calde

De asemenea, din comunicatul Termoenergetica reiese și faptul că „vor începe manevrele pentru trecerea alimentării consumatorilor arondați CTE Sud din CTE Progresu. Astfel, vor exista deficiențe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum în sectoarele 2, 3, 4 și parțial sectoarele 1 (zonele Aviației și Floreasca) și 5 (zona Giurgiu).

Efectuarea manevrelor de reconfigurare a traseului realimentare cu agent termic este influențată de opririle din zonele unde echipele companiei efectuează în prezent lucrări de reparații sau reabilitare a conductelor de termoficare”.

Totodată, compania mai face unele precizări menite să ajungă în atenția locuitorilor Capitalei. „Vă reamintim că funcționarea sistemului de termoficare a fost influențată în ultimele zile de oprirea, în cursul zilei de vineri, a CET Grivița, tot pentru revizia anuală programată.

Această oprire a impus efectuarea unor alte manevre pentru schimbarea alimentării cu agent termic a consumatorilor din cartierele Crângași, Giulești și Grivița din magistrale alimentate de centrala termică Casa Presei Libere și CTE Vest”, se transmite în același comunicat.

Ultimele stiri

  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • FCSB nu lasă loc la nimeni…sub
  • „Balena” tehnologică din Elveția
  • Arta urbană și sănătatea mentală: cum picturile murale schimbă orașele și oamenii
  • Trump trăiește în lumea lui Putin
  • A murit legendarul actor și regizor Robert Redford
  • Iohannis va fi executat silit, dacă nu predă „de bunăvoie” casa din Sibiu. ANAF l-a anunțat cât are de plată: „Există un termen”
  • Exit mobile version