Cauta

S-au schimbat regulile privind actele de stare civilă. În cât timp se va elibera certificatul de naștere al unui copil

S-au schimbat regulile privind actele de stare civilă. În cât timp se va elibera certificatul de naștere al unui copil - Ziarul National

S-au schimbat regulile privind actele de stare civilă. În cât timp se va elibera certificatul de naștere al unui copil

O serie de modificări au fost aduse cadrului legislativ al certificatelor de stare civilă, adică de naștere, de căsătorie sau de deces, potrivit unei legi care a intrat în vigoare de marți, 3 mai. Una dintre schimbări vizează înregistrarea nașterii unui copil.

Nașterea unui copil trebuie declarată în termen de 30 de zile pentru copilul născut viu și cât și pentru cel născut mort. Dacă copilul născut viu a decedat în interiorul termenului de 30 de zile, declararea nașterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului, potrivit antena3.ro.

Certificatul de naștere se va elibera în termen de 30 de zile de la solicitare

Una dintre modificările aduse de Legea 105/2022 actului normativ ce reglementează eliberarea actelor de stare civilă prevede că, de-acum încolo, dacă declarația de naștere se face după aceste termene, dar nu mai târziu de un an de zile de la naștere, certificatul de naștere se va elibera în termen de 30 de zile de la solicitarea părintelui, fiind necesară și aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale, a șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră al României, în raza căruia a avut loc nașterea.

Totodată, dacă declarația de naștere se face după trecerea unui an de la naștere, certificatul va fi eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii solicitării, fiind necesar, pe lângă aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale pe raza căruia a avut loc nașterea, și de un aviz conform al serviciului comunitar județean/al municipiului București de evidență a persoanelor.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version