Cauta

România, la mâna Gazprom. Ţara noastră plăteşte pentru gaze sume astronomice

gazprom

România, la mâna Gazprom. Ţara noastră plăteşte pentru gaze sume astronomice

Prețurile gazelor au urcat luni peste 1.700 de dolari la mie de metri cubi – cu 70% mai mari decât nivelurile din septembrie, când politicienii de pe continent au început să-și facă griji cu privire la o posibilă strângere a aprovizionărilor din Rusia înainte de iarnă.

Conducta Yamal operează la o capacitate maximă de 89 de milioane de metri cubi pe zi, ceea ce înseamnă că fluxurile funcționau luni la doar 4% din capacitate.

612 dolari pe mia de metri cubi

Gazul intrat în România în octombrie a avut uluitorul preţ de 612 dolari pe mia de metri cubi, cu aproape 90% mai mare faţă de cel din septembrie şi de 3,4 ori mai scump faţă de cel din perioada similară a anului trecut.

Pornind de la rezultatele din a doua jumătate a lunii noiembrie, consumatori precum Grecia, Slovenia, Elveţia, Macedonia de Nord şi Bosnia şi Herţegovina s-au alăturat ţărilor (Germania, Turcia, Italia, Bulgaria, România şi Serbia) în care importurile de gaze au depăşit nivelul pentru întreg anul 2020″, se arată într-un comunicat al gigantului rus Gazprom, cel mai mare furnizor extern de gaze al Europei.

Gazprom a sporit livrările către Europa

România a ajuns să importe cantităţi tot mai mari pentru a-şi acoperi consumul intern, în iulie şi august ponderea gazului rusesc ajungând la peste 40% din consum, pentru ca în septembrie ponderea importurilor să ajungă la 30% din necesar.

Gazprom a sporit livrările către Europa în a doua jumătate a lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, deși prețurile au rămas ridicate, având în vedere nivelurile scăzute de stocare în Europa, temerile de conflict între Rusia și Ucraina și noile întârzieri ale certificării Nord Stream 2.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Duminica moțiunilor
  • Dosarul FBI care sperie România: rețeaua soroșistă și tiparul influențării alegerilor!
  • „Avem nevoie de protecție”. Oțelarii europeni cer impunerea de tarife similare cu cele americane
  • România, șansă mare pentru CM 2026
  • Piloții ucraineni de drone ucid pentru a câștiga puncte. „Primul Amazon militar din lume”
  • Donald Trump transformă Casa Albă în Mar-a-Lagoland
  • Scandalul Blanuță, la final. Ce a decis Dinamo Kiev?
  • Pot Xi și Putin să înșele moartea înaintea restului lumii?
  • Intermediarul discret. Conectează banii din Orientul Mijlociu cu Silicon Valley
  • Exit mobile version