Cauta

România devine, oficial, stat UE de calitatea a III-a

Produse de categoria a III-a pentru cetățeni de categoria a III-a

Dublul standard al calității produselor a fost legiferat de Comisia Europeană. Astfel, oficial, în România se vor putea comercializa bunuri sub același brand, fabricate special pentru țările de categoria a III-a, adică un fel de subproduse vândute la același preț cetățenilor europeni de calitatea a III-a. Ca o consolare, Ministerul Economiei a introdus obligația companiilor de a specifica pe etichete diferența dintre produse.

Presiunile făcute la UE, pe vremea lui Dragnea, de a pune capăt intrării pe piața românească a unor produse sub același brand, dar cu o calitate inferioară, nu au avut chiar efectul scontat. Comisia Europeană s-a sesizat, însă, și a admis să modifice Directiva 2005/29/CE , admițând ca practică comercială înșelătoare orice activitate de comercializare a unui bun, într-un stat membru, ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, deși bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite.

Articolul nou introdus în directivă are însă o excepție, aceea a cazului în care acest lucru este justificat de factori legitimi și obiectivi. Prevederea a fost preluată într-un proiect de ordonanță de Guvern, iar, ca o consolare, Ministerul Economiei a mai introdus un articol prin care impune companiilor care practică un dublu standard al calității să specifice acest lucru pe eticheta produselor.

”În cazul unei activităţi de comercializare a unui bun pe teritoriul României, ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, deși bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite, justificată de factori legitimi și obiectivi, comercianţii pun la dispoziţia consumatorilor informaţii adecvate cu privire la diferențierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi, astfel ȋncât această diferențiere să fie ușor de identificat de către consumatori. Comercianţii pun la dispoziţia consumatorilor informaţii ȋntr-un mod care să le permită accesul facil la acestea”, se arată în proiectul de ordonanță al Ministerului Economiei.

Clauzele abuzive, judecate mai repede

Printre schimbările aduse de proiectul de ordonanță se numără și reducerea termenelor de soluționare a litigiilor  având ca obiect constatarea clauzelor abuzive, care durează în prezent minim 3-4 ani, protecția consumatorilor fiind diminuată prin prelungirea reparării discrepanțelor contractuale.

”Existența lacunelor legislative au creat posibilitatea pentru unii operatori în evitarea modificărilor contractuale. Mai mult decât atât prin aceste modificări se preconizează o protecție sporită a consumatorilor, dar și o finalitate benefică în sensul restituirii sumelor încasate în mod abuziv. De asemenea, se încearcă și o degrevare a instanțelor de judecată prin acordarea posibilității obținerii în cadrul unui singur litigiu atât a constatării clauzelor abuzive, cât și a restituirii sumelor încasate în mod abuziv”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de act normativ. Totodată, conform noilor prevederi, consumatorii vor avea dreptul la măsuri reparatorii individuale atunci când sunt afectați de practici comerciale neloiale, cum ar fi tehnicile de marketing agresive. Măsurile reparatorii contractuale ar trebui să includă cel puțin dreptul la încetarea contractului și dreptul la despăgubiri pentru daune.

Sancțiuni pentru reducerile de preț înșelătoare

Potrivit noilor reglementări, comercianții vor fi obligați să afișeze prețul anterior la orice anunț de reducere. Prețul anterior trebuie să fie cel mai scăzut preț practicat de vânzător în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț. Dacă reducerea de preț este majorată treptat, fără ȋntrerupere, pe perioada aceleiaşi campanii de reducere, prețul anterior este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț. Nerespectarea acestora constituie contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 7.000 lei la 35.000 lei.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version