Cauta

Restaurantele rămân închise! Liderul HORA: „Industria este aproape de ATI!”

Restaurantele rămân închise! Liderul HORA: „Industria este aproape de ATI!” - Ziarul National

Lovitură pentru cei din HoReCa! Restaurantele rămân închise până când numărul de infectări zilnice cu coronavirus va scădea, este concluzia discuțiilor de la Palatul Victoria dintre premierul Ludovic Orban și reprezentanții industriei.

Președintele HORA, Daniel Mischie, a declarat că industria este aproape de ATI. „Cei din HoReCa în curând vor pune lacătul pe ușă. Din calculele noastre, HoReCa reprezintă 5,1% din PIB, deci nu poate fi vorba de relansare fără această industrie. Am prezentat măsurile luate de alte țări europene, unde restaurantele sunt deschise. Premierul trebuie să ia o măsură pentru redeschiderea restaurantelor.

Industria de HoReCa e aproape de ATI, toate rezervele și disponibilitățile operatorilor economici au ajuns la sfârșit, nu mai avem resurse pentru a susține această industrie. Premierul nu este dispus la discuție pentru deschiderea restaurantelor și a prezentat disponibilitatea de a relua discuția când va scădea numărul de infectări”, a declarat liderul Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), potrivit Mediafax.

„Premierul nu este dispus la o discuţie”

În acest context, el a făcut un apel către operatorii economici și către populație să respecte regulile impuse de guvern. „Facem apel către toți operatorii din industrie și către clienti să respecte regulile impuse de Guvern!”, a adăugat Mischie.

Președintele HORA afirmă că în acest moment premierul nu este dispus la o discuţie pentru redeschiderea restaurantelor, având în vedere numărul mare de infecţii, „dar şi-a arătat disponibilitatea ca în momentul în care acest număr se va îmbunătăţi, deci va fi un alt traseu al numărului de infecţii cu Covid, să luăm în discuţie redeschiderea restaurantelor în interior”.

Daniel Mischie a menționat că la Guvern a existat o discuţie şi din punct de vedere al granturilor. „Aşteptăm să iasă normele, există o discuţie din punct de vedere al firmelor afiliate, adică a celor care deţin mai multe restaurante care nu se califică pentru o parte din aceste granturi şi ne aşteptăm, avem promisiunea primului ministru că va discuta cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, pentru a găsi o soluţie în acest sens”, a adăugat el. Primii bani sunt preconizaţi a ajunge la începutul lunii septembrie.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version