Cauta

Recenzarea pe teren, amânată cu câteva zile. Care sunt motivele invocate oficial

Recenzarea pe teren, amânată cu câteva zile. Care sunt motivele invocate oficial - Ziarul National

Ce se întâmplă cu românii care nu s-au recenzat. Anunșul făcut de INS

După ce s-a încheiat perioada de autorecenzare, se anunțase că în ultima zi a lunii mai ar fi trebuit să înceapă recenzarea pe teren a populației. Doar că acest lucru nu s-a mai întâmplat, din motive organizatorice.

Astfel că s-a ajuns la o amânare cu câteva zile a demarării procedurii de colectare a datelor de la populație, prin deplasarea în teren a recenzorilor, la reședințele celor care nu s-au autorecenzat sau nu au finalizat complet chestionarele de recensământ.

S-au aflat și explicații de la Institutul Național de Statistică (INS) în privința amânării, cu câteva zile, până pe 3 iunie, a începerii acestei proceduri de colectare a datelor prin intermediul recenzorilor.

Prima cauză

Ar fi două motive care au dus la luarea acestei decizii, din câte reiese din precizările unui oficial al INS. Una dintre ele ține de nevoia ca recenzorii să stabilească un grafic de recenzare

„Sunt două cauze principale. În primul rând, recenzorii trebuie să își recunoască mai întâi sectorul pe care îl au alocat și să identifice, pe baza datelor preluate deja, care sunt locuințele unde trebuie să meargă și ce persoane sunt acolo. Totodată, recenzorii mai trebuie să stabilească și un grafic de recenzare”, a precizat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS, citat de Libertatea.

Ce alt motiv se invocă, de această dată în privința tabletelor

Un alt aspect pentru care s-a ajuns la această amânare ține de faptul că o parte dintre cele 20.000 de tablete – ce urmează a fi folosite în cadrul recenzării în teren – nu sunt încă racordate la baza de date. „Trebuie încă 2-3 zile ca să poată fi făcută adaptarea de sistem între cel folosit la autorecenzarea online și cel folosit pe tablete, atunci când cei 20.000 de recenzori din toată țara vin acasă la oameni”, a mai susținut Alexandrescu.

Încă de pe 30 mai, Institutul Național de Statistică anunța, într-un comunicat, faptul că în ultima zi a lunii mai urma să înceapă această etapă a recenzării pe teren. Respectiv etapa de colectare a datelor de recensământ „prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022”, fiind anunțat că „vor fi vizitate și gospodăriile populației care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ”. Această procedură faţă în faţă se va realiza cu ajutorul tabletelor.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Exit mobile version