Cauta

Rafila şi Arafat au stabilit noi RESTRICŢII pentru călătorii care intră în România

alexandru-rafila-raed-arafat

Rafila şi Arafat au stabilit noi RESTRICŢII pentru călătorii care intră în România

Guvernul a transmis, marți, măsurile stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă.

Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare pe care îl implică fiecare situație în parte.

Cine intră şi cine NU intră în carantină

I. Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zonele VERDE și GALBEN:

a. NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

b. Carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care:

i. Persoanele nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

II. Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zona ROȘIE:

a. NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

b. Carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

c. Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, dacă NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sunt exceptaţi de la carantină:

Copiii sub 12 ani;

Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!
  • Ceferiștii ies în stradă: ”Opriți privatizarea companiei!”
  • Chelsea, obligată să vândă de 350 de milioane!
  • Control total. Datele personale ale turiștilor ajung în posesia tuturor instituțiilor guvernamentale
  • România, la cel mai jos nivel. Se importă, la greu, energie din Ucraina
  • Șocant! Carlo Ancelotti nu îl convoacă pe Vinicius jr la națională!
  • Bank of America: Era mega-companiilor „s-ar putea să se fi încheiat”
  • 2025 copy paste 1988
  • Fenomenul Labubu – vânzări record și valuri de îngrijorări
  • Exit mobile version