Cauta

Polițiștii avertizează: ”Vom ajunge o țară de drogați!”

România o ia pe cela SUA și a Occidentului. Viața tinerilor, sacrificată pe altarul drogurilor

Simulacrul de luptă împotriva drogurilor al Consiliului Suprem de Apărare a Țării nu va schimba nimic. România riscă să devină o țară de drogați, susțin polițiștii, care arată că de mai bine de 10 ani autoritățile cunosc fenomenul. Cu 250 de angajați MAI la nivel național, prost plătiți, bineînțeles, care combat traficul de droguri, Guvernul nu face decât să încurajeze afacerile din acest domeniu. 

De peste 10 ani, birourile de combatere a criminalității organizate și Agenția Națională Antidrog au tot avertizat că România s-a transformat dintr-o țară de tranzit, în țară de consum a stupefiantelor. Și nimeni nu a făcut nimic. Pe deoparte, pentru că profiturile uriașe din traficul de droguri se împart în toate părțile, pentru protecție, iar pe de altă parte pentru că cifrele reale ar fi subliniat incompetența șefilor din MAI, susține conducerea Sindicatului Polițiștilor Europol. Scandalul din ultimele luni legat de consumul de droguri a izbucnit pe fondul unei escaladări a fenomenului, pentru că drogații au devenit asasini ai unor oameni nevinovați. După cum am mai spus, în România consumul de droguri este perfect legal, pentru că nu există sancțiuni decât pentru trafic și deținere, iar în cel din urmă caz dosarele sunt respinse de procurori.

”Dacă mergeți seara în centrul Bucureștiului, o să vedeți zeci de tineri care își injectează droguri, trag pe nas sau le fumează, iar polițiștii nu au ce să le facă. Dacă nu se iau măsuri urgente și reale, în scurt timp vom deveni o țară de drogați. Întrunirea CSAT nu înseamnă nimic, probabil vor veni cu niște declarații că vor face și vor drege, dar lucrurile vor rămâne neschimbate. Cum este posibil ca în 8 ani de zile să cumperi pentru poliție doar 100 de drug-teste? Asta spune multe despre cât de mult se luptă împotriva drogurilor în România”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

250 de oameni la droguri, 488 la Poliția Animalelor

Când polițiștii au semnalat că le pică tavanul pe ei și că s-au îmbolnăvit de tuberculoză din cauza condițiilor mizerabile, conducerea MAI a început să ancheteze ca să vadă cine a îndrăznit să vorbească, ne spune Cosmin Andreica. ”Cum să ceri performanță unor oameni care sunt și puțini, și prost plătiți și fără dotare de mijloace tehnice? Programul de lucru al structurilor de combatere a criminalității organizate este de luni până vineri de la 8 la 16. Deci după ora 16 nu mai sunt drogați și nu se mai face trafic de droguri. Avem 250 de polițiști la nivel național care lucrează pe traficul de droguri, în comparație cu Poliția Animalelor, care are 488 de funcții și cele mai bine plătite. Un ofițer de poliție, care a terminat Academia de un an și jumătate, are un salariu de 3.700 de lei. Acesta merge în civil, penetrează medii infracționale, anturaje, nu mai știe când vine acasă, când pleacă de acasă și ajunge, la un moment dat, să fie nevoit să se drogheze și el, pentru a nu fi descoperit. Și avem pretenția de la ei ca să fie integri, când prin fața lor trec sute de mii de euro săptămânal și chiar zilnic. Văd cât de ușor este să lași o geantă undeva și să primești 50.000 de euro că ai lăsat geanta acolo. Sunt niște lucruri care frapează”, ne-a precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Interese mari

Sunt puține situațiile în care marii traficanți de droguri se ocupă doar de droguri, pentru că ei au și afaceri conexe, pe transport de mărfuri, pe depozite de legume-fructe, pe conexiuni cu alte state, ne spune conducerea Sindicatului Polițiștilor Europol. ”Ca să aibă protecție, evident că finanțează și oameni politici, campanii electorale. Și aici vorbim nu numai de droguri, ci și de contrabandă și evaziune fiscală. Mai auzi de la șefii din MAI că au destructurat niște grupări organizate. Știți ce grupări? La Mehedinți s-a depistat o cultură de canabis. Unul a cumpărat semințe din Spania și le-a plantat, altul păzea câmpul și altul uda plantele. Și culmea e că informația a venit de la autoritățile spaniole, care îl monitorizau pe ăla care vindea semințele”, ne-a mai declarat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version