Cauta

Petre Daea desființează Guvernul: ”Au blocat investițiile în irigații!”

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, s-a arătat extrem de revoltat față de lamentările Guvernului după ce Comisia Europeană a scos irigațiile din PNRR. Acesta susține că, în momentul în care au venit la guvernare, liberalii au blocat toate investițiile din bugetul național pentru programul național de irigații, deși se știa că Uniunea Europeană nu va da bani pentru așa ceva.

România nu reușește sub nicio formă să refacă sistemul de irigații pentru două milioane de hectare, adică cel de la nivelul anului 1989. Singurele reabilitări ale sistemului s-au făcut în perioada 2000-2004, 1.500.000 de hectare, lucrări care au fost abandonate și distruse ulterior, și în 2017- noiembrie 2019, când au fost reabilitate sisteme pentru 1.400.000 de hectare, dar nefinalizate și abandonate de Guvernul liberal. Planul național de reabilitare și extindere a sistemului de irigații din România a fost legiferat în 2015, cu o sumă totală de 1,1 miliarde de euro alocată din bugetul de stat, până la finalul anului 2020.

În noiembrie 2019 lucrările erau într-o stare foarte avansată, care permiteau finalizarea sistemului de irigații în decembrie 2020, însă Guvernul Orban a blocat toate investițiile, prostindu-i pe români că vor continua cu bani europeni. Iată că banii europeni nu se dau pentru așa ceva, iar liberalii ar fi aflat și ei acest lucru dacă ar fi avut vreo discuție cu cei de la Comisia Europeană. ”Până în 2019 au fost deschise investițiile pentru 48 de sisteme, iar celelalte, până la 86, erau în diferite faze de pornire a investițiilor programate până la sfârșitul anului 2020. Guvernul care a venit în noiembrie 2019 a zis că nu mai dă bani din bugetul României, a blocat investițiile cu banii bugetați și nu a mai deschis alte investiții. Și, de fiecare dată, spuneau că reabilitarea sistemului de irigații se va face pe bani europeni, deși eu am spus încă de acum un an de zile că nu o să vină acești bani. Am avertizat tot timpul că nu poți să blochezi investițiile începute pe motiv că vei aduce bani de la UE. Este inadmisibil să abandonezi un program atât de vital al țării și să nu faci nimic timp de doi ani de zile”, ne-a declarat Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii.

”Au îngropat programul”

În agricultură cel mai mare rău este să oprești programele începute, pentru că acestea se fac pe perioade lungi de timp, ne spune fostul ministru Petre Daea. ”Noi am avut în vedere, când am dat planul național de irigații, și politica agricolă comună, care ne permitea să mai extindem la măsura 4.3 pentru combaterea deșertificării, în așa fel încât, pe banii europeni, să putem să executăm lucrările de infrastructură în perimetrele aparținând fermelor. Lucrurile acestea erau bine puse la punct, iar cei de la Guvern ar fi trebuit doar să le continue. Eu, Petre Daea, când m-au instalat ca ministru în data de 4 ianuarie 2017, noaptea, la orele 23, după ce am depus jurământul, am mers la prima stație de pompare din Giurgiu pentru a da semnalul că acel program este fundamental pentru țară și că este în atenția ministrului și că este urmărit de ministru, indiferent de situația climatică. Iar ei ce-au făcut? Au îngropat programul”, ne-a mai precizat fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea.

Guvernanții, rupți de realitate

Adrian Oros, ministrul liberal al Agriculturii, crede că refuzul Comisiei Europene de a finanța sistemul de irigații din România a fost doar, așa, de fațadă. ”Suntem într-un contact permanent atât cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, dar şi cu Comisia. Noi ne susţinem proiectele în continuare, preluăm observaţiile, aducem precizări. Eu sunt în continuare convins că trebuie să avem un proiect de ţară privind strategia de gestionare a apei şi că acest lucru se poate finanţa şi prin PNRR. Este vital, aşa cum este vital să avem investiţii în educaţie, sănătate şi infrastructură şi că în continuare vom merge în faţa Comisiei cu precizări tehnice: dacă acestea contribuie la obiectivele de climă şi eu sunt convins că aşa e, dacă au impact asupra corpurilor de apă, avem deja studii, am trimis precizări, dacă nu prejudiciază mediul. La toate aceste observaţii pe care CE le face noi avem răspunsuri, am propus să le trimitem şi un proiect tip ca să vadă în ce fel influenţează sau nu influenţează mediul aceste lucrări”, a afirmat Adrian Oros.

Ultimele stiri

  • Emil Boc a răbufnit, în direct, după câștigarea alegerilor: „Păi, bă fraierilor… Doamne, iartă-mă” – VIDEO
  • Alertă de incendiu la Centrala de la Cernavodă. Pompierii, intervenție de urgență/ISU: „Situaţia este sub control”
  • Canicula ne creşte substanţial factura la energie electrică. Cât plătim dacă ținem aerul condiționat deschis toată ziua
  • Nicuşor Dan anunță că l-a felicitat Ciolacu: „Mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului” – VIDEO
  • „Golden Gate de România” a ajuns o „tinichea”! Şoferii se plâng din nou de podul suspendat peste Dunăre, Brăila-Tulcea
  • Fâşia de pământ din mijlocul ţării „ruptă” de realitatea politică. Orașul în care niciun român nu a fost ales în Consiliul Local
  • Parlamentul schimbă legea pentru ca piloţii ucraineni să se pregătească în România! Cum arată proiectul de ordonanță de urgență
  • Scene dramatice, la un spital din Vâlcea. Un bărbat s-a aruncat de la etaj
  • Suma cu care va fi majorată „leafa” unui pensionar care încasează acum aproximativ 2.500 lei. Recalcularea, mană cerească!
  • Concluzia lui Rareş Bogdan: „Domnul Stănescu încearcă să îl împingă pe scări pe domnul Ciolacu”
  • Exit mobile version