Cauta

Parlamentul a votat! Statul mai pierde un milion de hectare de păduri

Pădurile din România trec în proprietate privată

Cu o viteză incredibilă, Parlamentul a votat și a trimis la promulgare o lege extrem de toxică pentru România, care va duce la pierderea unui milion de hectare de păduri din patrimoniul statului. Legea încalcă și Constituția, care prevede că statul trebuie să garanteze şi să ocrotească proprietatea publică.

Parlamentarii au votat în regim de urgență o lege extrem de controversată, care va aduce prejudicii grave pădurilor din România. ”Legea a fost atacată la Curtea Constituțională, dar, dacă acest demers va fi respins, vor fi retrocedate inclusiv terenurile pe care statul român le-a cumpărat și le-a dobândit după anul 1948, anul naționalizării. La nivelul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, Romsilva, s-au cumpărat zeci de mii de hectare de păduri.

Dintr-o evaluare făcută de noi, legea va afecta, în primă fază, peste 140.000 de hectare de fond forestier, riscându-se să se piardă, în final, aproape un milion de hectare. Adică dăm tot. Nu contează că am retrocedat până acum, așa cum s-a retrocedat, 3,3 milioane de hectare de păduri, în anumite situații fiind vorba de împroprietăriri, nu de reconstituirea dreptului de proprietate, acum se încearcă tot felul de tertipuri pentru ca statul să mai piardă din aceste suprafețe pe care le mai are”, ne-a declarat Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”.

Liber la defrișări

Retrocedarea pădurilor a fost una dintre cele mai mari greșeli făcute de legiuitori, având în vedere faptul că măsura a deschis calea defrișărilor masive din ultimii 30 de ani. ”La ora actuală, statul mai deține doar 3,1 milione de hectare de fond forestier, adică 48% din totalul suprafețelor de păduri. Polonia nici nu a făcut reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor, deși presiuni au fost și asupra lor, dar și-au urmărit interesul național. În Ungaria nu s-a retrocedat niciun hectar de pădure, s-au dat niște acțiuni și, la sfârșitul anului, dacă exista profit, se dădeau bani, tocmai pentru a se putea administra fondul forestier.

Acum, în România este un mozaic de terenuri, în care se intercalează proprietatea statului cu cea privată. Iar retrocedarea pădurilor a permis și defrișările uriașe. Încă, în momentul de față, mai sunt aproape 300.000 de hectare de păduri care sunt nepăzite, pentru că legile retrocedării au mers mult mai repede decât legile pentru protecția pădurilor care au fost retrocedate. Personalul silvic a fost retras de acolo și Dumnezeu cu mila!”, ne-a mai precizat Silviu Geană, președintele Federației ”Silva”.

Restitutio in integrum

Proiectul de lege privind unele măsuri pentru deblocarea procesului de restituire a terenurilor către foştii proprietari trimis spre promulgare creează posibilitatea restituirii terenurilor forestiere pe alte amplasamente, chiar dacă pădurile respective s-au aflat în proprietatea statului înainte de anul 1948, sau introducerea noțiunii de ”fond forestier proprietate privată a statului”, pentru a crea posibilitatea retrocedării pădurilor aparținând statului, susțin sindicaliștii din Silvicultură.

”Iniţiativa legislativă încalcă prevederile Constituţiei României, respectiv art. 135 alin. (2) lit. b) şi lit. d)-e), care reglementează principiile pe care Statul Român trebuie să le asigure în cadrul economiei de piaţă, art. 136 alin. (2) care garantează şi ocroteşte proprietatea publică, alin. (4) care statuează caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică. Totodată, actul normativ încalcă și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, care prevăd că terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”.

Ultimele stiri

  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • Exit mobile version