Cauta

Parada de 1 Decembrie se mută în noiembrie. Negocieri între Ministerul Apărării și Cotroceni

Parada de 1 Decembrie se mută în noiembrie. Negocieri

Parada de 1 Decembrie a fost anulată în 2020

Parada de 1 Decembrie ar putea fi mutată în 30 noiembrie! De ce? Pentru că majoritatea celor care participă sunt și candidați la alegerile parlamentare care au loc în aceeași zi.

Așadar, sunt discuții neoficiale între Ministerul Apărării și Cotroceni pentru posibila schimbare a ceremoniilor.

Fasole cu ciolan la sediile de campanie

Virgil Guran, senator PNL, a vorbit despre posibila mutare a paradei de 1 Decembrie.

“Nu cred că ar trebui mutată parada, pentru că 1 Decembrie e 1 Decembrie. Atât de mult ne place să jucăm noi teatru, că dacă este și parada influențează alegerile sau lucruri de genul acesta. Asta este una.

A doua, dacă nu ești candidat, cei care nu candidează pot să mănânce fasolea. Și cel care candidează poate să mănânce fasolea, dar nu trebuie să o dea el, să organizeze el așa ceva. Ne place să ne complicăm în tot felul de lucruri.

Eu zic că ne place să ne complicăm în sensul că ne facem atâtea probleme din lucruri simple și din păcate, lucrurile foarte importante nu reprezintă o problemă pentru noi, pentru români. Dar asta, dacă mănâncă cineva fasole de 1 Decembrie și dacă mănâncă, să-i dea Dumnezeu sănătate, să fie în regulă.

Eu vă spun ceva. Uite, de exemplu, la sediul de campanie vom mânca fasole cu ciolan. Un primar care nu candidează poate să dea fasole cu ciolan”, a afirmat Guran.

Carmen Harra vine cu o predicţie şocantă

Clarvăzătoarea a punctat că românii nu ar trebui să se îngrijoreze deoarece anii următori vor fi frumoși pentru țara noastră.

„Ce simt eu în România este dorința uriașă de schimbare. Văd la conducerea României, de multă vreme, o femeie, vorbesc demult de o femeie blondă, ba mai mult spun că femeia blondă va intra în concurență cu o altă femeie.

Iată că se adeverește, deoarece recent, în afară de Diana Șoșoacă, și-a mai anunțat candidatura încă o femeie. Ne trebuie cineva care să vindece rănile poporului și să scoată toată demagogia veche, să facă curățenie din rădăcină.

În următorii ani, emigrația popoarelor va ului planeta. Ar trebui să ne întrebăm dacă va mai exista frumoasa Europă pe care o știm noi sau chiar America.

Din punctul acesta de vedere, România și-a păstrat integritatea. România este ceea ce se numește Grădina Maicii Domnului, are toate șansele să se ridice în perimetrul european.

Transformările vin pozitive pentru România, indiferent de cine va ajunge la președinție”, a precizat Carmen Harra, conform BZI.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version