Cauta

O pacientă s-a aruncat de la fereastra unui spital din Timișoara

Imagini dramatice la locul unui accident grav: un tânăr a murit, alte patru persoane au fost rănite (sursa foto: Facebook)

Episod dramatic, vineri, la o unitate medicală din orașul de pe Bega.

În cursul dimineții, o pacientă de la Spitalul Județean a sărit în gol de la etajul șase. Mai exact, de la fereastra salonului în care fusese internată. Cadrele medicale au încercat în zadar să o salveze, fiind nevoiți să declare decesul victimei.

Din primele informații, femeia avea 45 de ani și fusese internată miercuri. Se confrunta cu o problemă serioasă de sănătate. Fusese testată și pentru noul coronavirus, însă încă nu se cunosc rezultatele analizelor. „Este vorba despre o femeie care are o tumoră cerebrală mare. A fost internată acum două zile cu febră. A fost testată de COVID-19. Medicii de gardă de acolo au încercat să o liniștească, era agitată. Fiind și suferința, a recurs la acest gest”, a precizat doctorul Gheorghe Nodiți, director medical al Spitalului Județean Timișoara, citat de tion.ro.

Cazul a ajuns în atenția politiștilor timișoreni, care au început o anchetă.

sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version