Cauta

O adolescentă s-a ales cu multiple traumatisme, în urma unui accident. Salvamontiștii i-au sărit în ajutor. Unde s-a întâmplat totul

O adolescentă s-a ales cu multiple traumatisme, în urma unui accident. Salvamontiștii i-au sărit în ajutor. Unde s-a întâmplat totul - Ziarul National

Experiență de groază. O adolescentă s-a accidentat pe un abrupt în Zona Cascada Văii Mării. Salvamontiștii i-au sărit în ajutor (sursa foto: Facebook/Salvamont România)

Au fost momente dificile pentru o adolescentă implicată într-un incident, pe munte, în urma căruia s-a ales cu multiple traumatisme. Nefericitul episod, pe care cel mai probabil tânără nu-l va uita prea curând, a avut loc în Munții Retezat.

Fata în vârstă de 16 ani a ajuns de urgență pe mâna cadrelor medicale de la SMURD, după ce salvamontiștii hunedoreni au recuperat-o din zona în care a suferit un accident. Despre acest caz s-a aflat luni, 9 august, primele detalii venit de la reprezentanții Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont.

După ce s-a primit un apel venit la numărul unic de urgență, salvatorii montani au pornit rapid către zona în care le-a fost indicată, iar când au ajuns la fată i-au acordat primele îngrijiri, înainte de a o prelua cu o targă, pentru a ajunge în zona în care aștepta un echipaj SMURD, cu o autospecială.

Din câte anunță reprezentanții Salvamont România, fata s-a ales cu leziuni la un braț, dar și la un picior. ”Apelul de urgență a fost primit prin serviciul 112 la ora 10,05, o fată de 16 ani căzută cca 6 m pe un abrupt în Zona Cascada Văii Mării. Victima prezenta multiple traumatisme și plăgi, salvamontiștii i-au acordat primul ajutor, au oprit hemoragia, i-au imobilizat brațul drept ce prezenta o contuzie puternică, probabilitate mare fractură și au imobilizat piciorul drept ce prezenta o fractură glezna-tibie”, au anunțat salvamontiștii pe pagina oficială de Facebook.

Conform sursei citate, adolescenta a fost ”predată echipajului SMURD în stare de conștiență”.

Nu se cunosc detalii cu privire la circumstanțele în care s-a produs accidentul în urma căruia fata s-a ales cu leziuni și a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor și a cadrelor medicale. Ce se știe este faptul că șase salvatori montani au participat la intervenția în acest caz.

Ultimele stiri

  • România, bordelul cu frig în spitale
  • Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul
  • Inspectorii Antifraudă au descoperit sute de milioane de lei ”dosite” de multinaționale. Dosarele, îngropate la ANAF
  • Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Zalău. A fost activat Planul Roșu
  • Fermierii, speriați de Mercosur: acordul va îngropa agricultura românească / Cât vor costa legumele românești
  • Noua economie de război a UE. „Mega-tendința” cheltuielilor pentru apărare
  • De ce Trump riscă să redeschidă conflictul cu China
  • Uber-iştii au detronat IT-iştii. Șoferii de ride-sharing au creat cele mai multe PFA-uri în 2025
  • Șoc la Madrid: Jurgen Klopp refuză Realul!
  • S-a tras semnalul de alarmă. MAI și MApN se îndreaptă către un colaps instituțional
  • Exit mobile version