Cauta

Ministrul Educației aduce în discuție distanțarea fizică în școli, după reluarea cursurilor. Unde ar fi ”mai degrabă”probleme

Ministrul Educației aduce în discuție distanțarea fizică în școli, după reluarea cursurilor. Unde ar fi ”mai degrabă”probleme - Ziarul National

Ministrul Educației aduce în discuție distanțarea fizică în școli. Unde ar fi ”mai degrabă”probleme

S-au redeschis școlile în România, acolo unde scenariile stabilite de autorități, prin raportare cu situația epidemiologică din fiecare localitate, a permis acest lucru.

De luni, peste 2 milioane de copii s-au putut duce să învețe în bancă, nu acasă, cu un laptop sau o tabletă în fața ochilor.

Până să se reia cursurile, s-a pus accent pe măsurile necesar a fi luate în școli, la nivel de organizare și protecție sanitară. La rândul său, ministrul Educației a explicat, luni, pe fondul redeschiderii școlilor, ce e important de respectat în privința distanțării minime.

”Distanțarea minimă recomandată – puternic recomandată – este de un metru. Pentru a nu bloca întreg procesul, am precizat în ordinul comun de ministru Sănătate/Educație, faptul că acolo unde nu este posibil, se vor face eforturi pentru a se asigura distanțarea maxim posibilă”, a anunțat Cîmpeanu, într-o intervenție în direct la postul Antena3.

Fără focare în școli

”În școli nu s-au identificat focare, mai degrabă sunt probleme cu distanțarea fizică în mijloacele de transport în comun, spre exemplu, decât în școli”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în exclusivitate pentru Antena 3.

Totodată, Sorin Cîmpeanu a anunțat că sunt 57 de unități școlare în care, deși scenariul ar fi permis reluarea cursurilor cu prezența fizică, adică posibilitatea ca atât elevii, cât și cadrele didactice să revină la clase, ”din motive de infrastructură, de imposibilitate asigurare distanță fizică corespunzătoare, aceste școli, din păcate, vor fi nevoite să nu deschidă, să se deruleze exclusiv în online partea de învățare-predare”.

Referitor la formularul de consimțământ pentru testarea elevilor, acel acord pe care ar urma să îl semneze părinții, ministrul Educației spune că nu va deveni obligatoriu. ”Nu, categoric nu! Nu există bază legală pentru ca acest acord să devină obligatoriu. Asta s-a precizat de la bun început”, a declarat Cîmpeanu.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version