Cauta

Micii şi berea rămân de bază la petrecerile de 1 mai 2022. La ce să fii atent când le cumperi!

Duminică, 1 mai 2022, este de aşteptat ca românii să petreacă Ziua Muncii ca în fiecare an: cu mici şi bere. Preţurile sunt însă fabuloase, ajung chiar şi la 36 de lei kilogramul de pastă de mici, în timp ce un mic costă 4 lei.

Carnea de mici – 10 lei/kg

Sunt preţuri pentru toate buzunarele, de la 10 lei/kg. în cazul micilor care sunt la reducere, însă pentru micii de vită şi de oaie preţurile ajung şi la 36 lei/kg.

Porcii vii la intrarea în abatoare sunt mai scumpi cu 32% faţă de 2021, iar bovinele sunt mai scumpe cu 30% potrivit datelor Comisiei de clasificare a carcaselor, potrivit Antena 3.

Preţul de 4 lei pentru un mic gata preparat nu include şi chifla ori muştarul, pentru care se mai dă câte un leu. Iar dacă vreţi şi o bere, trebuie să ştiţi că se vinde cu preţuri între 12 şi 30 lei baxul, adică un 6 pack.

ANPC trage semnalul de alarmă

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, sfătuieşte consumatorii să acorde o atenţie deosebită la aspectul produselor din carne tocată şi la modul de etichetare, mai ales că în această perioadă românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu mici şi bere.

„La cumpărarea produselor din carne tocată să acorde atenţie deosebită la aspectul produsului, să urmărească modul de etichetare, să nu cumpere produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene”, a scris vineri Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.

Şi un ultim sfat: să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doreşte să reclame calitatea/siguranţa unui produs”, atenţionează reprezentantul ANPC.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version