Cauta

MAI se pregătește de represiune. Angajează soldați în Jandarmerie

Se măresc efectivele de jandarmi. Pregătiți pentru represiune

Ministerul Afacerilor Interne a decis brusc să angajeze soldați în Jandarmeria Română. Se pare că măsura a avut în vedere riscul unor mișcări de stradă ample în următoarea perioadă, deși MAI a invocat deficitul de personal. Dubios este faptul că nu se vrea angajarea foștilor polițiști, ci se preferă militarii, care, se știe, răspund la ordin.

Deși solicitarea Ministerului Apărării Naționale a fost făcută încă de anul trecut, iată că abia acum MAI a decis să modifice legislația pentru a angaja, cu dedicație, doar militari care au fost în teatrele de operațiuni din afara țării. Aceștia vor fi încadrați, cel mai probabil, în rândul Jandarmeriei, cu statut de militari gradați profesioniști.

”MApN a venit anul trecut cu un proiect generos pentru militarii care au făcut parte din teatrele de operațiuni, însă, ulterior, MAI a făcut un pic de presiune, susținând că unele misiuni internaționale nu au fost neapărat supuse riscurilor. Au fost tot felul de discuții pe această temă, iar MAI a invocat că nu ar putea să fie de acord cu așa ceva pentru că nu le acordă această șansă nici măcar celor care au fost disponibilizați din Poliție în 2010-2011. Le era frică să nu se creeze o discriminare, că pentru militari și pentru cei care au plecat în misiuni se creează această facilitate, nu însă și pentru polițiștii care au fost disponibilizați, 1.600 numai de la Poliția de Frontieră. Militari în MAI sunt jandarmii și pompierii, dar nu polițiștii, care sunt civili. Noii angajați din rândul soldaților vor fi luați la Jandarmerie, cel mai probabil. Exact ca la DIPI (Direcția de Informații și Protecție Internă), cunoscută sub denumirea <<Doi și-un sfert>>, au modificat ordinul și acum nu permite participarea polițiștilor pentru trecerea în corpul ofițerilor, ci doar a celor care au grade militare”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Polițiștii nu pot fi controlați

Sindicaliștii din MAI ne spun că motivul pentru care vor fi angajați soldații este legat de pregătirea forțelor pentru represiune în Jandarmerie, și nu în Poliție. ”Acum spun că se fac concursuri și se dau examene cu dedicație pentru soldați, însă pentru polițiștii disponibilizați nu s-au organizat niciodată concursuri. În starea de urgență s-au angajat pe perioadă determinată la IGSU și la Jandarmerie, dar nu și în Poliție. Este posibil ca acum să se pregătească pentru proteste în stradă și de aceea vor să angajazeze soldați. Militarii răspund la ordin, dar polițiștii sunt civili și nu pot fi controlați. În zona militară nimeni nu comentează. Se pare că-și creează mecanisme și posibilități de a-și mări capacitatea de intervenție și represiune prin angajarea rapidă de personal militar”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne susține însă că măsura este necesară pentru reducerea deficitului de personal înregistrat în structurile din subordinea acestuia.

Serviciul militar, obligatoriu

Potrivit unui proiect de ordin al Ministrului Afacerilor Interne, candidaţii care au efectuat anterior serviciul militar prin una din formele prevăzute de lege pot fi recrutaţi şi selecţionaţi pentru angajarea ca soldat/gradat voluntar, indiferent de arma sau specializarea trecută în livretul militar. Totodată, la finalizarea programului de formare, soldaţii şi gradaţii profesioniști încheie un prim contract cu unităţile militare de recrutare, pe o durată de 4 ani. La expirarea acestuia, în cazul în care optează să rămână în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul aceleiaşi unităţi militare sau la altă unitate militară, vor încheia noi contracte, pe o durată de 4 ani.

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!
  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Exit mobile version