Cauta

Mahmureala e o boală! În Germania

mahmureala

Mahmureala e o boală! În Germania

Un tribunal din Germania a decis că mahmureala este o boală. Producătorii de suplimente alimentare nu pot face reclamă că produsele lor pot ajuta la tratarea sau prevenirea mahmurelii, potrivit hotărârii Curţii Regionale Superioare (OLG) din Frankfurt. 

În urma acestui verdict, cetățenii germani vor avea dreptul la concediu medical după o noapte stropită cu alcool. Vestea a venit exact la timp pentru deschiderea Oktoberfest, festivalul bavarez al berii care provoacă, fără îndoială, multiple stări de mahmureală, scrie Aleph News.

Povestea a început odată cu crearea a două produse noi de către o companie germană, o băutură și un supliment sub formă de baton, pe care aceasta a decis să le promoveze ca remedii pentru atenuarea simptomelor mahmurelii în urma petrecerilor.

Decizie istorică a unui tribunal din Germania

O asociație de protecție a consumatorilor a dat în judecată pentru publicitate înșelătoare, iar hotărârea (Az. 6 U 114/18) stabilește în final că „informațiile referitoare la un produs alimentar nu pot atribui vreo proprietate de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau să dea impresia unei astfel de proprietăți”, o afirmație care recunoaște implicit mahmureala ca fiind o boală și care poate fi folosită de acum înainte de avocații muncii.

Judecătorii au concluzionat că „boala” poate fi definită în sens larg în interesul protejării sănătății oamenilor, menționând că termenul include „orice perturbare, chiar ușoară sau temporară, a stării normale sau a activității normale a organismului”, potrivit unui comunicat al instanței.

Aceasta, au spus ei, include durerile de cap și alte simptome care sunt cauzate de consumul de alcool, „o substanța dăunătoare”.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version