Cauta

Intervenție dificilă. Un copil şi doi adulţi, salvaţi după ce au rămas izolaţi pe o insulă de pe râul Strei

Intervenție dificilă. Un copil şi doi adulţi, salvaţi după ce au rămas izolaţi pe o insulă de pe râul Strei - Ziarul National

sursa foto: ziuadevest.ro

Emoții mari pentru un copilaș și doi adulți, ajunși într-o situație dificilă, în care au avut nevoie de intervenția salvatorilor deveni.

Pompierii din Deva au intervenit, duminică seara, pentru salvarea a trei persoane – doi adulţi şi un copil de 5 ani – care au rămas izolate pe o insulă de circa 80 de metri pătraţi, de pe râul Strei, după creşterea debitului. Intervenţia pompierilor a fost una dificilă din cauza curenţilor puternici, dar și a vizibilității reduse.

Pompierii au intervenit pentru salvarea celor trei oameni rămași izolați pe o insulă de pe râul Strei.

Un apel la 112 a dat alerta și a sunat mobilizarea în rândul salvatorilor. Pompierii au mers într-un suflet la fața locului. „În urma apelului primit la 112, s-au deplasat de urgență la locul evenimentului, unde au constatat faptul că din cauza creșterii debitului de apă pe râul Strei și a curenților puternici, doi adulți și un minor în vârstă de 5 ani au rămas izolați pe insula de circa 80 de metri pătrați, în mijlocul râului, la o distanță de aproximativ 10 metri față de mal”, a transmis ISU Hunedoara.

Intervenție dificilă, din cauza curenților foarte puternici

Salvatorii au avut în față o intervenție dificilă, dat fiind faptul că erau curenți puternici, dar și ca urmare a faptului că, întuneric fiind, vizibilitatea era scăzută. Din fericire, totul s-a încheiat cu bine, după peste o oră de eforturi, copilul și adulții fiind aduși în siguranță la mal.

„Intervenția a fost una dificilă, atât din cauza curenților foarte puternici, cât și din cauza vizibilității reduse, odată cu lăsarea întunericului.

Dar ei și-au dat toată silința și după mai bine de o oră de efort susținut, cele trei persoane au fost recuperate și aduse la mal în siguranță”, au mai transmis cei de la ISU Hunedoara.

Ultimele stiri

  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Fiorentina, la “adăpost” sub protecția poliției!
  • Zelenski s-a trezit la realitate
  • Cum se schimbă creierul la 30, 40 și 60 de ani – surprizele vârstelor și cum să îți menții mintea tânără
  • Exit mobile version