Cauta

Intervenție a salvamontiștilor. O persoană a alunecat pe gheață, în Masivul Ceahlău, suferind mai multe traumatisme

sursa foto: Salvamont România - Dispeceratul National Salvamont

Salvamontiștii nemțeni au intervenit în ajutorul unei persoane care a avut de suferit după ce a alunecat pe gheață, iar în cădere s-a ales cu mai multe leziuni.

Două echipe ale salvamontiștilor au fost mobilizate în acest caz. S-a pornit pentru salvarea unei persoane care a avut de suferit de pe urma unui incident ce a avut loc, din primele informații furnizate de Salvamont România, în zona superioară a Masivului Ceahlău.

Nu se cunosc mai multe detalii despre condițiile în care s-a produs acest incident care a făcut necesară intervenția salvamontiștilor. Ce se știe este faptul că victima a alunecat pe o față de gheață, suferind mai multe traumatisme, în urma căzăturii.

Salvamont: Victima s-a lovit în zona capului

„Acţiune în derulare. Salvamont Neamţ intervine cu două echipe pentru evacuarea din zona superioară a Masivului Ceahlău a unei victime care a suferit mai multe traumatisme. Accidentul s-a petrecut noaptea trecută când persoana a alunecat pe o faţă de gheaţă şi în cadere s-a lovit în zona capului şi a membrelor.

A fost transportată la Baza Salvamont Dochia unde i s-au acordat îngrijiri medicale, urmând ca acum să se efectueze extracţia şi predarea la ambulanţă”, au informat reprezentanţii Salvamont România – Dispeceratul National Salvamont, în dimineața zilei de luni, 2 ianuarie.

19 persoane salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

Anterior, în cursul dimineții de luni, sursa citată anunța că în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 19 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Au fost și apeluri prin care se cereau sfaturi și informații despre unele trasee turistice. Semn că sunt turiști care își continuă vacanța la munte, după perioada Sărbătorilor.

„În cazul acestor intervenții au fost salvate 19 persoane, 9 dintre acestea fiind predate la Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital și o persoana a fost predata la elicopterul SMURD pentru transport aerian la spital.

S-au mai primit 24 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile”, conform Salvamont România.

Ultimele stiri

  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Exit mobile version