Cauta

Incident șocant. O fetiță de 6 ani a ajuns la spital după ce a fost mușcată de un câine. Copila se afla cu părinții într-o vizită

sursa foto: gds.ro

Un incident grav, ce s-a produs miercuri seară, a trimis de urgență în grija medicilor piteșteni o copilă în vârstă de 6 ani.

Fetița a fost mușcată de un câine, având nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost dusă la spital. În acest caz nu e vorba despre un câine fără stăpân.

Din primele informații, fetița a fost mușcată de un câine, în timp ce se afla în vizită cu părinții la niște prieteni, în Pitești, potrivit antena3.ro.

Polițiștii au făcut verificări

S-a sunat la 112, iar polițiștii au intrat pe fir, fiind începute cercetările pentru a se lămuri exact ce anume s-a întâmplat. „În seara zilei de 21 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o minoră de 6 ani ar fi suferit leziuni după ce a fost mușcată de un câine, fiind necesar transportul acesteia la spital pentru îngrijiri”, a transmis Inspectoratul Poliției Județene Argeș.

Oamenii legii care au făcut cercetări în acest caz au stabilit că micuța era în vizită, alături de părinții săi, la cunoștințe, iar copila a fost mușcată de câinele acestora din urmă.

Nu e clar deocamdată ce l-a făcut pe animal să o atace pe copilă. „Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, se mai menționează în comunicat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version