Cauta

Incendiu de proporții. Flăcările au făcut prăpăd într-o gospodărie, cuprinzând o casă și mai multe anexe – FOTO

(sursa foto: Facebook/ISU Botoșani)

Un incendiu puternic a cauzat pagube însemnate, într-o gospodărie din Botoșani,  chiar cu câteva zile înainte de Paști. 

Pompierii au intrat în alertă, la primele ore ale zilei de marți. Au intervenit în satul Bodeasa, din localitatea botoșăneană Săveni și au luptat cu flăcările uriașe care au afectat o casă și mai multe anexe.

Din primele informații făcute publice de ISU Botoșani, alarma s-a dat la scurtă vreme după ora 5 dimineață, iar la fața locului, respectiv în gospodăria afectată de incendiul puternic, au intervenit trei autospeciale cu apă și spumă. La acțiunea de stingere a flăcărilor au participat atât pompierii din Săveni, cât și colegii lor din Dorohoi.

Au intervenit și voluntarii

La momentul la care au ajuns pompierii în zonă, ardeau casa și mai multe anexe. Iar intervenția acestora a dus la localizarea incendiului, ulterior fiind făcuți pașii pentru stingerea focului și pentru înlăturarea efectelor incidentului.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse în timpul intervenției, până ca salvatorii să reușească să le stăvilească, flăcările au fost puternice și au produs pagube însemnate. ”În sprijinul pompierilor au venit și colegii din turele libere, dar si voluntarii din oraș”, au mai anunțat reprezentanții ISU Botoșani, marți dimineață.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version