Cauta

Fermierii au ieftinit mielul la stână, dar românii tot nu-şi permit carnea tradiţională pentru Paştele 2024. Cât costă kilogramul în pieţe

Fermierii au ieftinit mielul la stână, dar românii tot nu-şi

Carnea de miel este mai scumpă ca anul trecut. Preţul ei ar putea creşte pe măsura de sărbătoarea se apropie. Au crescut și costurile cu forța de muncă, aşadar şi prețul a fost afectat.

Preţul unui kilogram a ajuns până la 70 de lei la raft şi ar mai putea creşte zilele viitoare.

La stână e mai ieftin

La stână însă, după o negociere scurtă cu crescătorii, prețurile ajung să scadă considerabil. Din cauza traiului precar și a lipsei banilor, tot mai mulți români decid să renunțe la anumite alimente specifice sărbătorilor Pascale, cum ar fi carnea de miel.

Ciobanii susţin că vând la stână miei la prețuri mult mai mici decât în magazinele fizice. Chiar și așa, nu sunt cumpărători. Prețul cărnii de miel este de 40 de lei pe kilogram de carne și 25 de lei pe kilogram în viu.

Preţul diferă în funcţie de zona ţării

În județele de lângă Bucureşti și în Capitală se vinde în viu kilogramul de miel cu prețuri cuprinse între 22 și 24 lei per kilogram, iar bucureștenii găsesc la raft kilogramul de miel cu aproximativ 45-50 lei per kilogram.

În județe precum Mehedinți, la raft kilogramul de miel este aproximativ 40 lei per kilogram, iar la polul opus, în județe precum Arad sau Constanța, prețul poate să depășească chiar și 60 lei pe kilogram. Mai exact, 60-70 lei kilogramul la Arad şi 50-60 de lei la Constanţa.

Cât costă carnea de miel în România:

Bucureşti:

Mureş:

Timişoara:

Sibiu:

Craiova:

Alba:

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Prosumatorii acuză: Guvernul favorizează marile companii de regenerabile
  • Exit mobile version