Cauta

Explozie puternică într-un bloc din Lugoj. Un om rănit, zeci de locuințe afectate – VIDEO

Explozie puternică într-un bloc din Lugoj. Un om rănit, zeci de locuințe afectate - VIDEO

sursa foto: captură video

Pompierii au fost în alertă, marți dimineață, 28 noiembrie, după ce au fost anunțați despre producerea unei explozii într-un bloc din Lugoj, judeţul Timiş. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale salvatorilor.

Din primele informații, explozia – care nu a fost urmată de incendiu – s-a produs la etajul al treilea al unui bloc. E vorba despre un bloc de garsoniere din Lugoj, aflat pe strada Vişinilor.

În urma deflagrației, 12 persoane s-au autoevacuat. Iar un bărbat a fost evacuat de pompieri având arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, potrivit news.ro.

Care ar fi fost cauza exploziei

Se pare că ar fi fost vorba despre o explozie provocată de o acumulare de gaz. La fața locului au intervenit pompierii, dar și mai multe ambulanțe. „În data de 28.11.2023, la ora 08:30, am fost anunţaţi prin apel SNUAU 112 despre o explozie produsă la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje, în urma unei acumulări de gaz, situat pe strada Vişinilor în municipiul Lugoj.

A fost alertat de urgenţă Detaşamentul de Pompieri Lugoj şi la faţa locului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SAJ şi un microbuz de transport persoane din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara. Facem precizarea ca explozia nu a fost urmată de incendiu”, a precizat ISU Timiş.

Un bărbat a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului

În urma exploziei, 12 persoane au ieșit singure din bloc, reușind, așadar, să se autoevacueze. O persoană a fost deblocată dintr-un apartament, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, iar un bărbat a fost evacuat de pompieri, având arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, potrivit aceleiași surse. Bărbatul a fost transportat la spital conştient.

Peste 20 de garsoniere avariate

Deflagrația a produs și pagube materiale semnificative. La o primă evaluare, suflul exploziei a afectat peste 20 de garsoniere din blocul respectiv.

„Din primele informaţii, din numărul total de 84 garsoniere din imobil, aproximativ 23 sunt afectate. În continuare se efectuează acţiuni de căutare-salvare în imobil”, a mai transmis ISU Timiş.

Ultimele stiri

  • Tinerii care schimbă viitorul României! Team Romania 2025: aur, premii internaționale și recunoaștere globală, iar acum membri în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Gențile de lux, investiții strategice
  • Lista spitalelor care vor asigura asistența medicală de urgență în perioada Crăciunului, în București
  • Garanțiile de securitate ale Ucrainei, în mâinile lui Putin
  • VIDEO. Un șofer care făcea drifturi a ajuns cu mașina în vitrina unui magazin. Cum a fost sancționat tânărul
  • De ce Bill Clinton a devenit personajul central al dosarelor Epstein
  • O altă față a lui Ceaușescu
  • Protest al angajaților ELCEN în fața Ministerului Finanțelor/Riscă Bucureștiul să rămână fără căldură de Sărbători?
  • Zi de foc în Parlament. Doi miniștri-cheie din Guvernul Bolojan dau testul moțiunii
  • Asasinat la Moscova: șeful „Pregătirilor Operaționale” din armata lui Putin, ucis de o bombă plasată sub mașină! – VIDEO
  • Exit mobile version