Cauta

Evaluarea Națională 2020. Ministrul Educației, precizări importante. La ce oră trebuie să fie elevii în săli

Evaluarea Națională 2020. Ministrul Educației, precizări importante. La ce oră trebuie să fie elevii în săli - Ziarul National

Evaluarea Națională 2020. Peste 170.000 de elevi din toată țara intră, de mâine dimineață, în focurile examenelor de la Evaluarea Națională.

Ministrul Educației Monica Anisie a precizat că toți candidații vor trece prin triajul epidemiologic. Astfel că tuturor copiilor li se va lua temperatura, la umbră, iar cei care au mai mult de 37,3 grade vor fi trimiși acasă. Pentru ei, va fi organizată o sesiune specială, la două săptămâni distanță.

Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 09:00, moment în care se deschid plicurile sigilate care conţin varianta de subiecte multiplicată, transmite News.ro. Accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.

Anisie a precizat că fiecare unitate de învăţământ a stabilit un grafic astfel încât să nu se creeze aglomeraţie la porţile şcolilor, la poarta unităţilor se vor afla cadre medicale care vor evalua elevii.

Ministrul Educației a anunţat de asemenea că, spre deosebire de anul trecut, lucrările nu vor fi evaluate în acelaşi în judeţ în care elevii au dat examenul, ci în alte judeţe, acest lucru fiind valabil şi pentru lucrările elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională în Bucureşti.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version