Cauta

Dr. Emilian Imbri le-a dezvăluit românilor cum îşi vor petrece Paştele anul acesta. De ce se aseamănă foarte mult cu situaţia din 2020

emilian imbri

Dr. Emilian Imbri le-a dezvăluit românilor cum îşi vor petrece Paştele anul acesta. De ce se aseamănă foarte mult cu situaţia din 2020

Paştele 2021 se va asemăna foarte mult cu cel de anul trecut. Cel puţin, din punct de vedere al restricţiilor. Dr. Emilian Imbri a dezvăluit că vom face ce am făcut şi anul trecut: adică, de Slujba de Înviere, vom sta în case.

Ţineţi minte discuţia de anul trecut. Am senzaţia că trecem atât de rapid prin momente similare şi atât de rapid se succed aceste sărbători încât practic te apucă un sentiment de spaimă când te gândeşti că iar vine Paştele şi iar te gândeşti ce o să facem. O să facem ce am făcut şi anul trecut.

Anul trecut au fost controverse, atât din partea reprezentanţilor Bisericii, cât şi din partea instituţiilor statului.

Măcar să ajungem şi să fim sănătoşi, să putem trece peste aceste sărbători şi să nu ajungem în a face atât de multe dorinţe ale noastre, mersul în cluburi, în baruri, să se amestece cu nemulţumirea faptului că nu putem merge la Înviere.

Nimeni nu trece peste sărbători precum Învierea sau Crăciunul„, a spus dr. Emilian Imbri la postul RomâniaTV.

Premierul Cîțu: „Nu se ia în calcul un lockdown de Paşte”

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că nu se ia în calcul un lockdown de Paşte în România, susţinând că numărul de cazuri de infectări creşte pentru că oamenii au fost la schi, nu au respectat în totalitate regulile şi că s-a demonstrat că nu deschiderea şcolilor a generat această problemă.

Este cel mai mare (numărul de infectări – n.red.). Am mai avut aceste numere. Obiectivul este să păstrăm… Din primul moment, de când am văzut efectele lockdownului anul trecut, ne-am gândit că nu mai putem să trecem prin aşa ceva.

Deci nu există acest risc în România. Trebuie să găsim acel echilibru în care să avem economia funcţională, dar să şi putem să controlăm pandemia„, a afirmat Cîţu.

 

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version