Cauta

Dotări de milioane pentru MAI. Cum va fi transformat polițistul de stradă

Începând de luna viitoare polițiștii „de teren” vor fi dotați cu mijloace de înregistrare audio-video.

Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Marcel Vela la conferința de presă care a avut loc, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI)

„Mai există un subiect pe care l-am dezbătut (…), subiect care ne-a făcut să decidem să ne dorim ca într-un timp cât mai scurt (…) să ajungem şi la o finalizare concretă, în sensul în care încă de anul trecut din noiembrie, de la toate problemele pe care le-au avut unii poliţişti de-ai noştri în judeţul Vâlcea, judeţul Prahova, au fost înregistrate acţiuni şi dosare de ultraj, inclusiv în perioada stării de urgenţă, să dotăm poliţiştii din stradă cu mijloace de înregistrare audio-video, astfel încât contactul cu cetăţeanul, contactul cu un suspect, un potenţial infractor să poată fi documentat oficial, eficient prin aceste mijloace de înregistrare”, a declarat Marcel Vela.

De asemenea, Vela a mai spus că, „într-un final va responsabiliza şi cetăţeanul şi poliţistul, astfel încât să nu mai existe dubii, discuţii, analize, dezbateri televizate”.

Contract de 18 milioane de lei

În acest context, Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu precizează că valoarea sistemelor ce urmează a fi achiziţionate se ridică la aproximativ 18 milioane lei.

„Poliţia Română a semnat contractul pentru achiziţia a 12.000 de sisteme portabile. Valoarea acestui contract este de aproximativ 18 milioane de lei. Finanţarea pentru această achiziţie este asigurată încă de la aprobarea bugetului de către Guvernul României, la propunerea ministrului Afacerilor Interne.

Am pornit în acest demers de îmbunătăţire a dotării de la o analiză pe care am realizat-o la sfârşitul anului trecut. Am evaluat fiecare incident, fiecare caz în parte, am făcut o paralelă cu autorităţile din alte state şi am ajuns a concluzia că e nevoie de foarte multă dotare, printre care şi aceste dispozitive”, a declarat Despescu.

Prin dispozitivele care vor intra în dotarea polițiștilor se vor respecta normele de protecţie a datelor cu caracter personal şi vor fi stabilite proceduri pentru stocarea datelor, astfel încât ele să fie puse ulterior la dispoziţie autorităților.

Ultimele stiri

  • Horoscop 18 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Satele românești se răscoală împotriva Guvernului. S-a depășit linia roșie
  • Trump îl presează pe Zelenski: „Pacea depinde de tine”
  • Motorul Europei, vândut la bucată. Arabii au început să cumpere active din Germania
  • Drogba sare în ajutorul lui Chivu! Deal de 45 de milioane de euro!
  • Rămâne cum am stabilit!
  • Barcelona câștigă cu mare scandal, dar Flick nu este nici pe departe mulțumit
  • Sistemul limfatic: Conexiunea ascunsă între masaj, detoxifiere și imunitate
  • Exit mobile version