Cauta

Doi oameni au fost răniți, în urma unei explozii într-o locuință din Harghita. Victimele sunt tată și fiică – VIDEO

(sursa foto:ziarharghita.ro)

O deflagrație care nu a fost urmată de un incendiu a pus în alertă salvatorii, care au intervenit în ajutorul a două persoane care au avut de suferit de pe urma incidentului.

Totul s-a întâmplat luni seară, într-o locuință din Băile Tuşnad, judeţul Harghita. Un bărbat în vârstă de 63 de ani și fiica sa, o tânără în vârstă de 25 de ani, au fost răniți în urma exploziei, potrivit Știrile TVR.

Cele două persoane rănite au fost duse la spital

Cele două persoane rănite au fost preluate de echipaje de la Ambulanță și duse la spital, la Miercurea Ciuc, fiind în stare stabilă, conform aceleiași surse.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de la ISU Harghita. Ce anume s-a întâmplat de s-a produs explozia urmează să fie stabilit în cadrul unor cercetări.

Casă distrusă de flăcări în Brașov

Recent, pompierii brașoveni au intervenit pentru a stinge un incendiu ce izbucnise la o casă pe Drumul Poienii, pe drumul care face legătura între municipiul Brașov și statiunea Poiana Brașov. Trei autospeciale de stingere, 2 autoscări și un echipaj SMURD au ajuns la fața locului.

Incendiul se manifesta cu flăcări mari, prin ardere generalizată la întreaga construcție.
S-a intervenit promt și s-a reușit localizarea incendiului înainte să se extindă și la alte imobile situate în apropiere”, a transmis ISU Brașov, în seara zilei de 2 noiembrie. Nu au fost victime în urma acestui incident. Iar intervenția pentru stingerea flăcărilor a durat aproximativ 2 ore, au mai anunțat pompierii.

Ultimele stiri

  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Exit mobile version