Cauta

Descoperite înfiorătoare în portul Constanța. S-a dat alerta, după ce în apă a fost zărit trupul unui om! Ce au stabilit polițiștii

Descoperite înfiorătoare în portul Constanța. S-a dat alerta, după ce în apă a fost zărit trupul unui om! Ce au stabilit polițiștii (foto: Facebook)

S-a dat alerta, joi dimineață, la Constanța, după ce în apa mării a fost observat plutind trupul unui om.

S-au chemat cadrele medicale, dar și polițiștii – fiind apela numărul unic de urgențe 112. Din păcate, însă, s-a aflat că nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea persoanei găsite în apă. Este vorba despre un bărbat, despre care nu se știe încă exact în ce condiții a pierit.

Se așteaptă ca medicii legiști să stabilească, în urma unei necropsii, cauzele decesului bărbatului, despre care oamenii legii au anunțat că avea 68 de ani.

Primele concluzii ale cercetărilor

”În această dimineață, în jurul orei 08:15, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi maritime au fost sesizați prin apel la 112 că o persoană ar pluti în acvatoriul portului Constanța. De îndată polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani.

Conform primelor cercetări, s-a constatat că nu sunt prezente urme de violență la nivelul feței sau trupului, iar trupul acestuia urmează a fi ridicat și transportat în vederea efectuării necropsiei”, din câte a precizat Cristina Gavriloaie, purtător de cuvânt IPJ Constanța, citată de antena3.ro.

Încă nu se știe dacă omul a căzut accidental sau ce anume s-a întâmplat de a ajuns în apă. Cazul este, așadar, în atenția polițiștilor constănțeni, fiind deschis un dosar de cercetare penală, fiind așteptate rezultatele anchetei.

Ultimele stiri

  • Dan Tocaci, periculosul Dan Tocaci
  • Dani Mocanu dezvăluie cum a făcut 600.000 de dolari pe TikTok!/„Așa mi-a spus doamna de la ANAF”
  • Noi amănunte în cazul morții Raisei, copila de 2 ani din Dolj. Cine e principalul suspect/Ce povestește bunica fetiței – VIDEO
  • AUR, Smirnă și Tămâie. Magia prin care libanezul Murad se vrea împărat la Mangalia, să-și bage calul troian în Primărie
  • Firea ajunge la 4 procente în spatele lui Nicușor Dan, iar Piedone coboară pe locul 4 și s-ar putea retrage din cursă
  • Gabriela Firea: Foișor e în topul european al spitalelor de ortopedie
  • S-a aflat! Digi nu poate cumpăra – încă – Telekom România. Ce se întâmplă cu tranzacția anului
  • S-a dat alerta pe o stradă din Capitală! Grenadă găsită la vila familiei Andreei Tonciu: „Vă dați seama, dacă nu venea…”
  • Care sunt politicienii în care românii au cea mai multă încredere, conform unui sondaj recent
  • Natura s-a dezlănțuit! Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în zona Moldovei – VIDEO
  • Exit mobile version