AcasăSOCIALCum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul

Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul

Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul - Ziarul NationalCum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul

Meteorologii au transmis că temperaturile vor rămâne scăzute în perioada următoare. Abia pe la mijlocul lui februarie vom scăpa de ger. Iar în aceste zile, numeroși bucureșteni îngheață în case, la propriu. În jur de 3.500 de blocuri din Capitală, adică aproape 40% din cele racordate la sistemul de termoficare, au probleme cu furnizarea de apă caldă și căldură.

Mulți dintre ei caută soluții de încălzire în lipsa căldurii. Dar o întrerupere de curent, fie și pentru câteva ore, îi poate lăsa în beznă și frig. Chiar și lipsa gazelor.

Cum poți încălzi locuința

Experții și antreprenorii în încălzire dezvăluie câteva soluții în cazul în care rămâneți fără curent electric și nu mai puteți încălzi casa.

Cea mai sigură și eficientă modalitate de a încălzi o casă în timpul unei pene de curent este concentrarea pe păstrarea și generarea căldurii. Începeți prin a vă muta într-o cameră bine izolată, cu ferestre mici. Apoi închideți ușile interioare către alte încăperi pentru a nu lăsa frigul să pătrundă.

Ține ușile închise și sigilează-le

Când încercați să încălziți casa în cazul unei pene de curent, cel mai bine e să închideți toate ușile, inclusiv ușile interioare. Izolarea camerelor și crearea unor spații mai mici le face mai ușor de încălzit, menținând căldura. O bandă de protecție sau un prosop ajută să sigilați bine ușile și ferestrele. Este surprinzător cât de mult poate face acest lucru. Draperiile grele, covoarele și pilotele sunt de mare ajutor atunci când vreți ca o cameră să fie bine izolată.

Covoarele și păturile pot fi folosite pe podea și pereți, scrie BBC. Dormitul în grup ajută, căldura corporală contribuind la ridicarea temperaturii aerului.

Fă provizii de lemne, dacă ai sobe pe lemne sau șemineu

Dacă ai o sobă pe lemne, atunci poți sta liniștiți. Asigură-te că deții o ventilație adecvată, pentru a evita intoxicația cu monoxid de carbon.

Un truc vechi implică utilizarea lumânărilor și ceramicii. O lumânare aprinsă sub un vas de ceramică poate genera căldură, fiind o soluție pentru încăperi mici. Totuși, nu lăsa lumânările nesupravegheate, iar aerisirea camerei rămâne esențială.

author avatar
Andreea Vlad
152 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img