Cauta

Cum au vrut Cioloș și Drulă să vândă Portul Constanța și Aeroporturile

Dacian Cioloș spunea că românii nu știu să gestioneze Portul Constanța și Compania Aeroporturi

Fostul premier Dacian Cioloș și consilierul său de atunci, Cătălin Drulă, au vrut să vândă în 2016 20% din acțiunile Portului Constanța și 20% din acțiunile Companiei Aeroporturi. Acțiunile portului ar fi ajuns atunci pe mâna olandezilor, al căror interes este ca obiectivul să rămână subdezvoltat, iar ale aeroporturilor, pe mâna francezilor, ne spune Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor.

Dacă nu s-ar fi temut în 2016 că vor fi acuzați de trădare națională, fostul premier Dacian Cioloș, și consilierul său pe infrastructură, Cătălin Drulă, ar fi vândut o bună parte din acțiunile celor mai profitabile companii românești.

”În 2016, când era Cioloș prim-ministru, eu eram secretar de stat numit de pe vremea lui Victor Ponta, făcusem competențe pe aviație, și mai era un băiat de la Galați, tot de la PSD, care avea competențe pe nave. La un moment dat, ne-a chemat Cioloș la Guvern, era și Drulă, consilierul faimos pe infrastructură, că toate prostiile de acolo le-a învățat. Și atunci Cioloș ne-a spus că noi trebuia să creștem valoarea investițională la Portul Constanța și la Compania Aeroporturi și că a găsit două companii care vor să investească, una franceză la aeroport și una olandeză la Portul Constanța, și că vrea să vindem 20% din acțiunile portului și 20% din acțiunile aeroporturilor. Și i-am spus lui Cioloș că acestea sunt niște companii strategice ale României și că nu putem să vindem olandezilor și francezilor infrastructura critică strategică, adică pistele de aeroport și danele de ancorare pentru navele de război. Replica lui Cioloș a fost că trebuie să vindem, că noi nu știm să le gestionăm și să facem management. La Portul Constanța 20% deține Fondul Proprietatea și 80%, statul român. Dacă vindeam atunci, erau 20% la fond, 20% la olandezi și 60% la statul român și ușor, ușor sigur mai găseau ăștia să facă ceva”, ne-a declarat Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor.

Se vindeau cu sute de milioane în cont

Pretextul lui Dacian Cioloș că ar vinde acțiunile celor două companii pentru a le dezvolta nu era susținut de realitate, având în vedere faptul că Portul Constanța avea, la vremea aceea, 20 milioane de euro în cont, iar Aeroporturile, 200 de milioane de euro, acestea fiind extrem de profitabile. ”Deci nici nu am cheltuit banii și el voia să vândă din acțiuni. Am amenințat că o să fie mare scandal public dacă vinde acțiunile, și ne-a și eliberat din funcție la o săptămână. Atunci a renunțat să mai vândă, că i-a fost frică de consecințe, că asta era trădare națională. Noi putem deveni oricând o forță cu Portul Constanța și să falimentăm Rotterdamul. Este clar că Portul Constanța reprezintă, din punct de vedere geostrategic, un mare pericol pentru Portul din Rotterdam, tocmai de aceea sunt conotații cu Schengen-ul, pentru că Olanda se opune în permanență. Toată lumea care transportă marfă pe maritim vrea viteză. Pentru că transportul mărfii în containere este foarte ieftin, dar ai nevoie ori de fluență pe rutier, cum este Coridorul 4, ori de fluență pe cale ferată. Și dacă reușești să ai viteza asta ai scos Rotterdamul din joc. Lor le este frică de ce vine prin Azerbaijan, China, Drumul Mătăsii, asta îi omoară pe ei. Până la urmă se vor termina investițiile pe rutier și pe calea ferată, cam în doi ani sunt gata. Dar degeaba mărești viteza pe autostrăzi și pe calea ferată dacă nu îți faci dane și infrastructura necesară pentru containere în Portul Constanța”, ne-a precizat fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Legea achizițiilor, blocajul continuu

Legislația pe achiziții trebuie urgent modificată, pentru că altfel nu vom putea construi niciodată obiective importante, ne spune Răzvan Cuc. ”Dacă mă apuc acum să construiesc un nou terminal în port și îl scot la licitație astăzi, durează trei luni de zile până se depun ofertele, încă două luni de zile să evaluez și dau câștigătoare o firmă. Iar dacă vine o altă firmă și contestă stăm vreo 2 ani de zile în procese. Timp în care prețurile materialelor cresc și atunci licitația trebuie reluată, pentru că nu poți să închei acte adiționale în care să majorezi costurile”, a mai afirmat Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor.

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!
  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Exit mobile version