Cauta

Cum a răspuns Budăi la întrebarea dacă salariile şi pensiile românilor vor fi „tăiate” după mini-vacanţa de 1 Mai

Salariul-minim

Ministrul Muncii a vorbit despre măsurile pentru reducerea cheltuielilor. Oficialul spune că nu vor fi tăieri de salarii fiindcă „s-a dovedit că a fost o greșeală să tai din veniturile populației”.

De asemenea, conform lui Marius Budăi, lefurile nici nu vor fi îngheţate.

Guvernul vrea echitate socială?

Întrebat dacă vor exista modificări pentru pensiile speciale, ministrul a spus că :”Trebuie să ajungem la echitate socială”.

Recent, Marius Budăi a anunțat că în realizarea unei noi legi a salarizării nu este luată în calcul sub nicio formă o reducere a salariilor bugetarilor.

Oficialul a subliniat în cadrul unei conferințe de presă care a avut la Ploiești că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) România şi-a asumat ca angajaţii din sistemul public să nu aibă sporuri care să depăşească 20 de procente din salariu.

Scrie în PNRR că trebuie să venim la o masă de sporuri de 20% pe individ. Vom vedea. Lucrăm la construcţia legii salarizării, dar în niciun caz în sensul tăierii salariilor, sub nicio formă”, a declarat Marius Budăi.

Bugetarii rămân fără indemnizaţii?

Deocamdată, nu se ştie care va fi soarta angajaţilor din sistemul public cu venituri mai mari decât cel al preşedintelui ţării. Budăi a transmis că în Coaliția de guvernare nu s-a discutat dacă vor fi tăiate indemnizaţiile oameni.

„Dacă legea salarizării nu ar fi fost pusă între paranteze şi ar fi ajuns la nivelul maxim din 2022, cu siguranţă şi rezolvarea inechităţilor ar fi avut un impact mai mic, pentru că am fi ştiut ce avem de îmbunătăţit”, a explicat ministrul Muncii.

Ultimele stiri

  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • Exit mobile version