Cauta

Condiţii obligatorii pentru ca elevii să primească bursele școlare 2024-2025. Ce se întâmplă cu mediile de 1, 2, 3 și 4

copii_scoala

Proiectul de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, prin care instituția vrea să schimbe sistemul actual de burse modificând Legile Educației Deca-Iohannis – 198/2023 și 199/2023, vine cu modificări importante.

Din 15 noiembrie 2023, peste 8.500 de elevi cu medii școlare mici și foarte mici, adică cu note de 1, 2, 3 și 4, au luat lună de lună bursă de merit decisă direct de ministrul Ligia Deca. Și o să mai ia în continuare, până la finalul anului acesta școlar.

Se elimină bursele pentru mediii de 1, 2, 3 și 4

Prin noul proiect de OUG discutat în cele 5 luni care au trecut de atunci, bursa de merit rămâne doar pentru meritul de a avea media între 10 și 9:50 și pentru olimpici, conform edupedu.ro.

Elevii cu medii peste 7 pot primi noua bursă de reziliență, inventată pe scheletul bursei de studiu din trecut, dar fără criteriu de venit, însă doar dacă mai rămân locuri de bursieri în felia de 30% din fiecare clasă.

La zece absențe, elevii nu mai primesc bursa de excelență

Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior, conform proiectului de OUG.

La zece absențe, elevii nu mai primesc bursa de excelență.

Burse şcolare 2024-2025: Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul școlar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent“, conform metodologiei.

Ultimele stiri

  • Oboseala Decizională: De Ce Simți Că Nu Mai Poți Lua Nicio Decizie la Finalul Zilei?
  • Să mergem pe… blat!
  • Putin ar prelungi războiul din Ucraina pentru a evita o rebeliune militară
  • Bolojan: Fac parte dintr-o generație care e la limita combustibilului politic – VIDEO
  • Calitatea candidaților e mai importantă decât orientarea lor
  • Bolojan, după ședința conducerii partidului: Am propus colegilor să aprobe participarea PNL în guvernare, fără niciun fel de condiţii – VIDEO
  • Violența bărbaților nu mai e excepția. E regula. Femeile cer liniște, nu morminte
  • Trump și Autoritarismului Digital: Cine se va ocupa de colectarea datelor personale ale americanilor
  • Iată cât de puțin contează România în ochii americanilor! Ce scrie AZI pe site-ul CIA în dreptul numelui președintelui României!
  • Breaking News… în jurul lumii: Cutremure Politice și Diplomatice: Se reconfigurează lumea
  • Exit mobile version