Cauta

Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere

inviere

Ce reguli trebuie să respecte românii în noaptea de Înviere. Recomandările Patriarhiei

Părintele Pimen Vlad le-a transmis credincioşilor să nu uite de adevărata însemnătate a Sărbătorilor Pascale. El i-a invitat pe enoriaşi să se concentreze asupra adevăratului sens al sărbătorii și să trăiască aceste momente cu inimile deschise și pline de bucurie spirituală.

Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă un moment de jertfă, speranță și înviere spirituală, iar părintele îndeamnă creștinii să se pregătească sufletește pentru această mare sărbătoare.

Vineri seară, Prohodul Domnului

Fenomenul Învierii aduce în fiecare an o dovadă clară a existenței minunilor, chiar dacă doar câțiva au privilegiul de a fi martorii martori ai momentului în care Lumina Sfântă se aprinde la Ierusalim.

„Vineri seara este Prohodul, să vă duceți cu toții, să-l petreceți pe Mântuitor în rugăciune, în liniște, mai lăsați un pic pregătirile alea pentru Paște, Înviere.

Sunt și ele bune cât timp aveți ce vă trebuie, dar nu vă umpleți doar cu pregătiri de mâncăruri și alte lucruri. Încercați să fiți la biserică, să mergeți să cântați cu toată biserica, să vă hrăniți duhovnicește”, a spus Părintele Pimen Vlad.

Sfaturi pentru slujba de Înviere

Părintele Pimen Vlad a venit și cu câteva sfaturi pentru slujba de Înviere: În timp ce mulți se duc la biserică în această seară sfântă doar pentru a lua lumina, după care pleacă, preotul spune că nu aceasta este, de fapt, adevărata esență.

„Nu vă dați seama ce însemnătate are spovedania. Mergeți și vă spovediți, ca să vă puteți bucura de Înviere și după aceea, la sfânta Înviere, mulți au obiceiul să se ducă acolo, la început, să ia Sfânta Lumină și gata.

Învierea este să te duci și să stai până la final, să te împărtășești, abia atunci trăiești cu adevărat bucuria Învierii. Nu fugiți înainte, cum a fugit Iuda. Stați și bucurați-vă de Înviere. Mai este prea puțin timp, încercați să faceți ceva, ca să vă puteți bucura”, a spus Pimen Vlad.

Lumina Sfântă de la Ierusalim

În timp ce mulți se îndoiesc și astăzi cu privire la existența Luminii Sfinte de la Ierusalim, foarte mulți sunt și cei care au fost marturi de-a lungul timpului la acest fenomen, iar părintele Pimen Vlad a dezvăluit două povești de acest gen.

„Povestește chiar un stareț din Grecia că s-a dus la un moment dat cu un grup, erau vreo 30 de oameni și s-au urcat sus, pentru că aveau vedere. Cum stătea el acolo, a venit un om și-l întreabă de ce a venit. I-a zis că e aici pentru Sfânta Lumină. „Ce sfântă lumină, astea sunt minciuni, nu vine nicio Sfântă Lumină”.

El a rămas așa.. și l-a întrebat cum poate spune asta și a început să se roage ca să vină Sfânta Lumină, la tot grupul său de 30 s-au aprins lumânările singure. Cu atâta bucurie s-a întors să-i spună celuilalt că a venit Lumina Sfântă, dar el dispăruse”, a continuat preotul.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version