Cauta

Cât vor plăti românii pentru carnea de miel, de Paştele 2024? Ciobanii vor să se unească pentru a impune un preț minim

carne de miel

Cât costă carnea de miel, cu aproape două săptămâni înainte de Paști. Unde găsești cel mai bun preț: „Acesta este prețul corect”

Gospodarii români îşi fac deja calcule privind sumele pe care le vor cheltui de Paştele 2024. Cel mai căutat produs cu ocazia acestei Sărbători, ca de obicei, va fi carnea de miel.

România exportă între cinci şi şase milioane de oi pe an, în special în ţările arabe. Carne de miel pentru toată lumea ar fi, problema este cât va costa.

Carnea de miel: 24 lei/kg în viu

Crescătorii de oi vor să se alieze pentru a stabili un preț minim de vânzare de 24 de lei/kilogram de carne în viu pentru mielul de Paște din acest an. Demersul vine după ce o stațiune de cercetare a spus că orice preț peste 22,3 lei/kg e speculă

Şi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit despre preţul acestui produs.

Nu pot să dau un preţ estimat, pentru că vreau să fie o piaţă corectă a vânzării cărnii de miel în perioada sărbătorilor pascale.

Din discuţiile pe care le-am avut cu fermierii, mi-au spus foarte clar că vor avea un preţ decent astfel încât să poată să-şi scoată cheltuielile şi, bineînţeles, să aibă şi un mic profit, pentru că toată lumea munceşte pentru acest lucru”, a spus Florin Barbu la Prima TV.

Preţ peste 22,03 lei, speculă?

Prețul pentru carnea de miel este de 22,03 lei/kg în viu, iar conform celor transmise de crescători ”orice altă variantă de preț mai mare înseamnă speculă”.

Ministrul Agriculturii a precizat că, anul trecut, kilogramul de carne de miel ”a fost undeva la 25 de lei”. Întrebat dacă anul asta va fi mai mult, ministrul Agriculturii a răspuns: ”Eu nu cred că va fi. Eu sunt sigur că fermierii români vor vinde la preţul corect”.

”Nu pot să influenţez piaţa. Dacă în calitatea mea de ministru dau un preţ, sigur că voi influenţa piaţa. Nu vreau să fac acest lucru. Sunt sigur că fermierii vor avea un preţ corect pentru români la carnea de miel”, a adăugat Florin Barbu.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 19 noiembrie 2025 – Dialogul și înțelegerea sunt esențiale în relații
  • Alege ce citești
  • Inteligența artificială, bulă sau breakout?
  • Război în Sistem: Nicușor Dan sfâșie haita de la Cotroceni
  • Șantierul Naval Mangalia, în situație critică. Ori îl iau olandezii în contul datoriei pretinse ori se vinde pe bucăți
  • Alarmă financiară: băncile din zona euro trebuie să se pregătească pentru ”șocuri fără precedent”
  • China vede Europa ca un pion al Americii
  • Cât costă să vezi Barcelona pe Camp Nou
  • Exit mobile version