Cauta

Atenție la vreme, dacă aveți drum prin Bulgaria! Avertizare de călătorie de la MAE

(sursa foto: b1.ro)

Dacă în România precipitațiile specifice iernii nu sunt atât de mult prezente în peisaj, în această a doua zi a săptămânii, nu la fel par să stea lucrurile în țara vecină, Bulgaria.

Motiv pentru care Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marți, o atenționare de călătorie, adresată românilor care se află deja pe teritoriul statului bulgar sau au în plan să tranziteze ori să călătorească în Bulgaria.

Mesajul vine pe fondul informațiilor transmise de Institutul bulgar de Meteorologie și Hidrologie, conform cărora ”în perioada 26-27 ianuarie 2021, o porțiune însemnată a teritoriului țării va fi afectată de ninsori abundente”.

Ca urmare, MAE transmite faptul că au fost emise următoarele coduri de atenționare meteorologică:

Cod galben pentru căderi de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, pentru regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smolian, Stara Zagora, Kârdjali, Haskovo, Yambol, Sliven, Burgas, Șumen, Varna și Dobrici. Precipitațiile vor înregistra cantități de până la 25-30 mm, iar condițiile meteorologice vor fi prielnice apariției troienelor de zăpadă;

• Cod galben pentru căderi de precipitații sub formă de ninsoare, în următoarele regiuni: Kiustendil, Pernik, Sofia-regiune, Sofia, Loveci, Gabrovo, Pleven, Vrața, Montana, Vidin, Veliko Târnovo, Ruse, Târgoviște, Razgrad și Silistra, iar condițiile meteorologice vor fi prielnice apariției troienelor de zăpadă.

MAE: E posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere

MAE menționează totodată, în acest context, faptul că autoritățile din Bulgaria îndeamnă atât la consultarea prognozelor meteo, cât și la adoptarea unei conduite preventive în trafic, în sensul că se recomandă, între altele, adaptarea vitezei de deplasare la condițiile meteo și echiparea autovehiculelor pentru circulație pe drumurile publice în condiții de iarnă.

”Pe perioada instituirii codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilității reduse în condiții de viscol”, se mai transmite în comunicatul remis marți de către reprezentanții instituției conduse de către Bogdan Aurescu.

Ultimele stiri

  • Grădinăritul ca terapie: cum lucrul cu solul, plantele și natura îți reglează sistemul nervos
  • VIDEO. Turist încătușat și amendat, după ce ignorat steagul roșu și a refuzat să iasă din mare/În ce stațiune s-a întâmplat totul
  • Cutremur în România, vineri după-amiază. Seismul a avut magnitudinea de 4,4
  • Protest spontan al minerilor din Valea Jiului, pentru că nu și-au primit încă salariile. „Este o stare de tensiune”
  • Asia Express – Jurnal de călătorie sau jurnal de chin?
  • O nouă performanță pentru România – aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică. Ioana-Steliana Barbu, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Germania dă tonul: Europa trebuie să trimită „zeci de mii de soldați” în Ucraina!/Românii, chemați la război împotriva Rusiei
  • Scumpirile nu ocolesc nici startul școlii. Câți bani ajung să scoată părinții din buzunar, pentru rechizite, la începutul acestui an școlar
  • S-a aflat! Frații Tate își fac buncăr de aproape 4 milioane de dolari în București. Cu 10 dormitoare și nu numai
  • Un bărbat din Suceava, urmărit internațional şi inclus în categoria Most Wanted, adus în ţară din Norvegia – VIDEO
  • Exit mobile version